Sistematizări în zona ANL şi străzi reabilitate la Târgu Cărbuneşti

Reabilitarea străzilor din Târgu Cărbuneşti constituie o prioritate pentru primarul Mihai Mazilu, care în momentul de faţă caută soluţii pentru ca investiţiile să continue şi în anul viitor. Dacă locuitorii de pe strada Minerilor vor putea circula în condiţii mult mai bune ca până acum, nici cei care locuiesc în ANL-uri nu au fost uitaţi de către autorităţi. Primăria a alocat din bugetul local 4 miliarde de lei vechi pentru sistematizarea zonei ANL, de unde bineînţeles că nu vor lipsi nici spaţii verzi.

Primăria Târgu Cărbuneşti a alocat, din bugetul local, aproximativ 4 miliarde de lei vechi pentru sistematizarea zonei ANL. Investiţia constă în amenajarea de rigole pentru preluarea apei pluviale, trotuare şi alei. Din zonă nu vor lipsi nici spaţiile verzi pentru că edilul local a plantat deja, împreună cu locatarii, 40 de tei. „Pentru amenajarea pe verticală a zonei ANL am alocat 4 miliarde de lei vechi. Această amenajare presupune rigole pentru preluarea apei pluviale, trotuare, alei etc. Vom amenaja şi spaţii verzi. În urmă cu câteva zile am plantat 40 de tei împreună cu locatarii”, a declarat Mihai Mazilu, primarul de la Târgu Cărbuneşti. Deşi este o perioadă de criză, prim-gospodarul oraşului a găsit fonduri pentru a demara lucrări noi. În momentul de faţă, se află în curs de execuţie reabilitarea străzii Minerilor, tronson II, valoarea acestei investiţii ridicându-se la circa un miliard şi jumătate, banii alocaţi tot din bugetul local.

Investiţiile continuă şi în 2014

Autorităţile locale dau asigurări că investiţiile vor continua, în Târgu Cărbuneşti, şi anul viitor. Edilul local promite reabilitarea străzii Pieţei, aceste lucrări depăşind suma de 20 de miliarde de lei vechi. „Avem în lucru proiectul pentru reabilitarea străzii Pieţei, o investiţie majoră ce presupune rigole carosabile, mărirea străzii pentru decongestionarea traficului, trotuare, căi de acces la proprietăţi şi multe alte lucrări pentru ca circulaţia să se desfăşoare în condiţii mult mai bune ca în prezent. Valoarea lucrărilor ce se vor desfăşura pe o distanţă de un kilometru şi jumătate depăşeşte suma de 20 de miliarde de lei vechi”, a precizat primarul Mazilu. Acesta a mai spus că dacă din anul 1990 şi până în prezent, în Târgu Cărbuneşti, se asfaltau doar câte două străzi pe an se depăşea cu mult şi zona limitrofă. „Dacă din anul 1990 şi până acum, în Târgu Cărbuneşti, se asfaltau doar câte două străzi pe an ajungeam cu ele la Videle”, spune Mihai Mazilu.    

Vizualizări: 172

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: