SNLO a câştigat procesul cu Best Recuperare Creanţe

Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO) a câştigat procesul intentat împotriva SC Best Recuperare Creanţe SRL. În această situaţie, firma din Bucureşti este obligată să vireze către SNLO banii încasaţi până acum, plus dobânda cuvenită.

În 20 decembrie 2010, după doi ani de procese, magistraţii Tribunalului Bucureşti au dat câştig de cauză Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia în speţa în care implicată a fost şi SC Best Recuperare Creanţe SRL. Tot instanţa a hotărât că firma de recuperare va trebui să dea unităţii miniere din Gorj banii încasaţi de la SC CET Braşov, adică aproape 400.000 de lei, la care se adaugă dobânda legală începând cu data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective.

Contractul a fost reziliat

Pe deasupra, contractul dintre cele două societăţi a fost reziliat. Reprezentanţii SNLO se vor folosi de sentinţa dată de Tribunalul Bucureşti şi în celelalte procese pe care le mai are cu alte două societăţi din ţară, anume cu Aradul şi cu Regia de Apă Grea din Halânga. “Într-un prim proces care s-a judecat până la stadiul final la Tribunalul Bucureşti am câştigat procesul cu Best Recuperare Creanţe. Am primit comunicatul şi se reziliază contractul. Urmează, cred, aceeaşi sentinţă şi cu Arad şi cu RAAN-ul, fiindcă vom invoca de fiecare dată această hotărâre şi sperăm că în curând vom redeveni proprietarii acelor bani care au fost cesionaţi la sfârşitul anului 2008”, susţine Daniel Burlan, director general SNLO.

Firmă de apartament

Reprezentanţii SNLO sunt conştienţi că bani vor fi foarte greu de recuperat de la SC Best Recuperare Creanţe SRL, deoarece capitalul firmei este de doar 200 de lei, conform documentelor. Mai mult, reprezentanţii firmei din Bucureşti sunt foarte greu de găsit, susţine Daniel Burlan, director general SNLO. “Ne-am întâlnit de câteva ori cu administratorii firmei pe la începutul anului 2009, însă de atunci la toate înfăţişările au trimis reprezentanţi. Trebuie să vedem cum vom recupera aceşti bani, ştiind că Best Recuperare Creanţe este o firmă de apartament cu un capital de doar 200 de lei. Va fi foarte greu”, mai spune Burlan.

Pentru SNLO câştigarea acestui proces înseamnă că acele contracte ce sunt nefavorabile societăţii vor fi reziliate, urmând recuperarea creanţelor de la termocentralele din Arad şi Regia de Apă Grea din Halânga.

SC Best Recuperare Creanţe a fost singura societate contractată de către SNLO pentru a recupera datoriile de la termocentralele către care a livrat cărbune, în timpul mandatului lui Eugen Davidoiu. Ulterior, Best a cesionat contractul ce recuperare al creanţelor către altă firmă. Reprezentanţii SNLO mai spun că nu vor mai contracta o altă firmă de recuperare a creanţelor, ci vor începe executările ca urmare a unor hotărâri judecătoreşti şi cu executori pe care îi vor angaja.

Vizualizări: 131

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: