Soarta spitalului de la Sadu depinde de decizia Prefecturii

Continuarea demersurilor privind redeschiderea spitalului de la Sadu este condiţionată de răspunsul pe care autorităţile locale îl vor primi de la Instituţia Prefectului. În aceste zile se analizează cele două Hotărâri de Consiliu Local, urmând ca în perioada imediat să se dea verdictul final. Pentru stabilirea legalităţii sau a ilegalităţii redeschiderii se vor avea în vedere şi datoriile fostului spital orăşenesc.

Instituţia Prefectului Gorj analizează, în această perioadă, Hotărârile Consiliului Local Bumbeşti Jiu care vizează redeschiderea Spitalului Orăşenesc. În şedinţa de luna trecută consilierii au avizat favorabil aprobarea de principiu a asocierii în participaţiune a oraşului Bumbeşti- Jiu cu o persoană juridică în vederea reluării activităţii medicale la Spitalul Orăşenesc pe componenta spitalizare continuă, dar şi constituirea unei comisii care să aprobe criteriile generale în vederea identificări oportunităţii reluării activităţii medicale. Această comisie va trebui să elaboreze criteriile minimale ce trebuie îndeplinite de viitorii parteneri. Ambele Hotărâri de Consiliu Local au fost trimise Instituţiei Prefectului pentru verificarea legalităţii. “Am solicitat Instituţiei Prefectului un punct de vedere cu privire la cele două Hotărâri de Consiliu. Ni s-au cerut lămuriri şi am transmis documentele justificative. Aşteptăm să se pronunţe în privinţa legalităţii pentru a putea continua demersurile”, a declarat Constantin Bobaru, primarul oraşului Bumbeşti Jiu.

Se verifică datoriile spitalului

Reprezentanţii Instituţiei Prefectului spun că toate documentele vor fi analizate amănunţit, fiind vizate inclusiv datoriile fostului spital. “În momentul de faţă analizăm Hotărârile Consiliului Local şi urmează să ne pronunţăm în privinţa legalităţii sau a ilegalităţii lor în perioada imediat următoare. Trebuie verificat dacă există sau nu datorii ale spitalului. Unitatea spitalicească există şi va fi lichidată în momentul încheierii acordului de participaţiune. Dacă nu sunt datorii este foarte bine, iar dacă sunt se va rămâne cu creanţe şi trebuie rezolvate aceste probleme”, a declarat Liviu Diaconescu, şeful Serviciului Verificarea Legalităţii Actelor din cadrul Instituţiei Prefectului. La rândul său, primarul Constantin Bobaru spune că Spitalul de la Sadu nu are nici un fel de datorii. “Spitalul Orăşenesc Bumbeşti Jiu nu este debitor către nici un furnizor de servicii”, a declarat Bobaru.

Vizualizări: 117

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: