Somnul națiunii naște monștri

E peste tot și nicăieri. O creatură cu aspect mitologic dar de sorginte mai degrabă modernă, o aberație a evoluției: treimea de om. De mii de ani, oamenii s-au întrebat cum arată mai jos de bust. Dacă are picioare strâmbe sau nu are deloc, dacă are talie de viespe, dacă poartă pantofi cu toc. Dar nimeni nu știe, pentru că nimeni nu o vede în întregime. Niciodată. Oamenii se cutremură doar când se gândesc cum ar putea arăta luată de-a-ntregul, din moment ce numai apariția malefică a bustului ei îi face să aibă o zi de coșmar.

Când vorbește, parcă scuipă printre dinți. Când se uită la tine, parcă vrea sa te devoreze. În rarele momente când îți întinde vreun obiect, cerul se întunecă și un vânt rece și pătrunzător ridică toate hârtiile dimprejur. Oamenii cu putere de decizie s-au prins de mult că e periculoasă, aşa că au decis să o separe de restul oamenilor printr-un geam. Geamul are rareori efect. Nu, degeaba sperați c-o să vă spun cine este. O să vă povestesc doar două întâmplări. În ambele am luat contact cu o subspecie a celei descrise mai sus.

Prima: sunt la Universitate. Vreau să cumpăr un bilet de RATB. Repede, că-mi vine autobuzul. Biletul costa 1,5 lei. Întind două hârtii de 1 leu. Doamna din gheretă mi-i întinde înapoi: "N-am să vă dau rest!", zice, cu o voce sictirită. Îi bag iarăși pe sub gemuleț: "Păstrați restul! Dați-mi doar biletul, vă rog!". Din nou văd banii ieșind pe sub gemuleț, însoțiți de o a doua replică, și mai tăioasă, pe un ton jignit și superior în același timp: "N-am nevoie de banii dumneavoastră!". Mă uit in jur, mi s-a pus la cale o farsă? Nu, toată lumea pare să se comporte normal. Mă aplec cât pot, ca s-o privesc în ochi și spun calm: "Doamnă, păi și eu ce să fac acum, să merg pe jos?". Ridică o sprânceană: "Nu mă interesează, eu nu vă dau bilet!". În cele din urmă mi-a dat, totuși, după îndelungi insistențe. Dar mi-a luat doar un leu pe el. I-am rămas eu dator, deci. Orgoliul vânzătoarei de bilete RATB fusese satisfăcut. Au trecut câțiva ani de atunci, dar eu încă nu i-am returnat cei 50 de bani. Pun pariu că mă vorbește de rău pe la cunoscuți.

A doua: sunt tot la Universitate. Vreau să ajung la Gradina Zoologică. Nu, nu că aș vrea neapărat sau mi-ar face plăcere să văd animale închise, dar trebuie sa ajung! Mă duc la ghereta RATB de la statui. Gemulețul e închis. Bat și mi se deschide. Întreb: "Nu vă supărați, cum ajung și eu la Grădina Zoologică?". Un "nu știu" scurt, iar gemulețul mi se închide în față. Traversez, merg la ghereta de vis-a-vis. Aceeași întrebare, același răspuns. Îmi pierd cumpătul și insist: "Doamnă, și dacă eram un turist, tot așa îmi răspundeați?". Răspunsul vine dezarmant: "Dacă erați turist, nu întrebați!". Mai rău, îi zic: ”Dacă eram turist, nu aș fi venit vreodată în România, deci practic nu aveam cum să fiu turist. Aveți dreptate”, i-am mai aruncat, în timp ce mă îndepărtam într-o cu totul altă direcție față de Grădina Zoologică.

Vizualizări: 64

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: