Specializările noi de la UCB nu au strâns studenți nici pentru o grupă

Peste 6000 de studenţi vor începe mâine anul universitar 2009-2010. Peste 2000 de tineri s-au înscris în această vară la Universitatea Constantin Brâncuşi (UCB) din Târgu-Jiu. Universitatea a pus la dispoziţie şi o specializare nouă, Mecatronică şi Robotică, însă absolvenţii de liceu nu s-au arătat interesaţi.

Liviu Neamţu, prodecan UCB,  afirmă că 1600 vor păşi în primul an de facultate, în timp ce 600 vor urma cursurile unui program de masterat. Neamţu a spus că pe primul loc în preferinţele tinerilor s-a aflat Facultatea de Ştiinţe Economice. „Cei mai mulţi tineri au optat pentru Facultatea de Ştiinţe Economice, urmată de cea de Litere şi Ştiinţe Sociale, Inginerie, Drept şi Sport”, a spus prodecanul. Deschiderea festivă a anului universitar va avea loc joi, la ora 10.00, în amfiteatrul Facultăţii de Inginerie, unde rectorul Adrian Gorun le va ura bun-venit tuturor studenţilor. Şi oficialităţile invitate vor rosti alocuţiuni de deschidere, după care vor fi desfăşurate cursuri festive la nivelul fiecărei facultăţi. Vor fi vizitate spaţiile de învăţământ ale UCB şi de asemenea, va fi vernisată o expoziţie de Arte Plastice la Muzeul Judeţean. Şi studenţii de la master se vor bucura de un program de deschidere festivă, care va începe la ora 17.00. Ziua se va încheia cu întrecerile sportive care vor avea loc în Debarcader.

Specializarea de Mecatronică nu a fost realizată

Univesitatea a dat tinerilor prilejul de a se înscrie şi la alte specializăti. Cu toate acestea, studenţii nu s-au înghesuit iar grupa nu a fost formată. Este vorba de specializarea de Mecatronică şi Robotică din cadrul Facultăţii de Inginerie, pentru care erau disponibile 50 de locuri, însă nu s-au înscris decât vreo 20 de tineri. Liviu Neamţu spune că acest lucru se întâmplă frecvent cu specializările noi: „Nu este o noutate ca o specializare nouă să nu se impună din primul an. Cred că de vină este faptul că nu au fost suficient popularizate, dar şi reticenţa candidaţilor care nu sunt pregătiţi pentru aceste domenii încă din liceu”, a declarat Neamţu. Acesta a adăugat că cei care s-au înscris la Mecatronică vor fi distribuiţi la la celelate specializări, în ordinea de pe formularul de înscriere.

Cazare fără bătăi de cap

Dacă în alte centre universitare din ţară, studenţii se luptă din greu să obţină un loc în cămin şi mulţi rămân pe dinafară, pentru tinerii de la UCB cazarea s-a desfăşurat fără probleme. Liviu Neamţu spune că toate cele 140 de cereri de cazare au fost soluţionate : « Noi am terminat deja procesul de cazare şi toate locurile au fost ocupate. Am primit 60 de cereri pentru Complexul Studenţesc din Debarcader, 30 pentru spaţiul din Drăgoieni şi 50 pentru locurile din apropierea Inspectoratului Şcolar ». Cele mai bune condiţii de cazare sunt în Debarcader, unde studenţii trebuie să plătească lunar 220 de lei, în timp ce la Drăgoieni taxa este la jumătate. Pentru a putea putea beneficia de spaţiile de cazare  de la Inspectorat, studenţii vor scoate din buzunar 140 de lei pe lună.

Vizualizări: 82

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: