Spitalele din Gorj au rămas fără bani de salarii

Spitalele din judeţul Gorj aşteaptă ca oficialii din sănătate să-şi onoreze promisiunile şi să le aloce fonduri pentru a nu se înregistra restanţe la plata salariilor şi a facturilor de utilităţi. Dacă unele spitale au descoperită doar luna decembrie, altele aşteaptă bani din rezerva bugetară pentru a putea plăti, până la data de 15 noiembrie, salariile aferente lunii octombrie. Chiar dacă şi-au luat gândul de la investiţii noi, managerii spitalelor se tem că, în mai puţin de două săptămâni, vor rămâne fără bani pentru alimentele şi medicamentele bolnavilor.

Într-o astfel de situaţie se află Spitalul Novaci, care în ciuda faptului că nu înregistrează datorii aşteaptă bani pentru a se putea plăti salariile pe data 15 noiembrie. „Noi aveam descoperită şi luna noiembrie, nu numai decembrie. Nici pentru salariile aferente lunii octombrie pe care trebuie să le plătim pe data de 15 noiembrie nu avem bani suficienţi. Pentru salariile celor 127 de angajaţi ne trebuie aproximativ 3,5 miliarde de lei vechi/lună. Pentru salariile lunii octombrie, mai avem câte ceva contractat, dar nu în totalitate. Avem prevăzută în buget suma de 2,960 de miliarde de lei vechi, însă sperăm ca în câteva zile să primim diferenţa pentru a putea da salariile pe data de 15. Ni s-au promis fonduri din rezerva bugetară”, a declarat Eufimia Dumitrescu, directorul Spitalului Novaci.

Nici la Spitalul Judeţean Târgu Jiu nu sunt bani suficienţi pentru plata salariilor până la sfârşitul anului. Nicoleta Manu, reprezentanta firmei Tetraedru, care asigură managementul Spitalului Judeţean, a declarat că este necesară o rectificare bugetară. „Domnul ministru ne-a asigurat că sunt bani pentru salarii şi pentru utilităţi. Trebuie să îl credem pe cuvânt. În momentul acesta nu avem fonduri de salarii pentru o lună, respectiv pentru luna decembrie“, a declarat Nicoleta Manu, reprezentanta firmei Tetraedru.

Nici salarii, nici investiţii

Situaţie similară la Spitalul Motru. „Şi la noi este aceeaşi situaţie ca în toate celelalte spitale din judeţ. Nu mai avem bani pentru plata salariilor”, a precizat Teodor Zavate, directorul Spitalului Motru.

La Cărbuneşti nu sunt bani pentru salariile din decembrie. Dar directorul spitalului se teme că nu vor mai fi bani pentru alimentele şi medicamentele bolnavilor. „La ora actuală nu sunt bani pentru salariile aferente lunii decembrie. S-a spus că se vor găsi fonduri pentru salarii, mai puţin pentru unele servicii. Aici am un semn de întrebare. Mă tem că vom rămâne fără bani pentru furnizorii de servicii medicale, pentru alimente şi medicamente“, a declarat Constantin Târziu, directorul Spitalului Târgu Cărbuneşti. La rândul său, şefa Spitalului Novaci spune că nu are datorii, dar nici nu-şi face speranţe pentru vreo achiziţie. „Deşi nu datorii, nu se poate pune problema de a demara vreo investiţie pentru că anul acesta nu am primit nici un leu în acest sens”, a menţionat Eufimia Dumitrescu.

Vizualizări: 145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: