Spitalul Covid din Târgu Cărbunești, dotat cu ventilatoare și monitoare noi

Echipament nou la Spitalul Covid din Târgu Cărbunești. Este vorba despre noi ventilatoare și monitoare pentru Secția de Terapie Intensivă. Aparatura va fi folosită pentru pacienții infectați cu coronavirus.

Unitatea medicală a fost dotată cu 6 ventilatoare și 6 monitoare. Echipamentul a ajuns la spital, marți, la secția ATI. Managerul unității spitalicești din Târgu Cărbunești, Constantin Târziu, spune că mai este nevoie 30 de monitoare pentru ca toate secțiile spitalului să fie dotate corespunzător.

 ”Au ajuns în cursul zilei de marți 6 monitoare și 6 ventilatoare. Așa ar trebui să arate o secție de Terapie Intensivă, trebuie să fim pregătiți pentru orice moment pentru diverși pacienți. Sperăm să dotăm toate saloanele cu monitoare. În momentul de față, am mai avea nevoie de 30 de monitoare. Am purtat discuții pe această problemă, am promisiuni”, a spus Constantin Târziu, la Radio Infinit.

De asemenea, în curtea spitalului urmează să fie realizat un laborator de testare a persoanelor Covid. Investiția ar urma să fie finalizată în toamna acestui an.

Vizualizări: 921

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: