Stânele şi bâlciurile din Gorj, monitorizate de DSVA

Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj a solicitat primăriilor că până la data de 30 iunie să trimită liste cu stânele şi târgurile organizate în perioada estivală. Acestea urmează a fi monitorizate tocmai pentru a se evita apariţia toxiinfecţiilor alimentare. “Am trimis adrese primăriilor prin care am cerut să ni se aducă la cunoştinţă calendarul târgurilor anuale şi cel al bâlciurilor organizate cu ocazia unor manifestări religioase, zilele localităţilor sau alte evenimente unde se desfac alimente procesate. Pentru a se evita apariţia riscului de toxiinfecţii de natură alimentară activităţile de acest gen trebuie monitorizate, iar primăriile trebuie să asigure utilităţile de apă potabilă, curent electric, colectare a deşeurilor menajere şi grupuri sanitare ecologice”, a declarat Ion Iliuţă, directorul DSVA Gorj. Pe lângă monitorizarea târgurilor şi a bâlciurilor, inspectorii veterinari vor supraveghea şi stânele de pe raza fiecărei localităţi. “Întrucât la nivelul primăriilor se acordă aprobări pentru organizarea stânelor de către crescătorii de animale care produc brânzeturi destinate consumului public am solicitat liste cu numele şi datele de contact al celor care le organizează pentru a putea fi verificate condiţiile de igienă”, a mai precizat Ion Iliuţă.

Vizualizări: 86

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: