Start la campania de recoltare a cerealelor păioase

Campania de recoltare a cerealelor păioase s-a demarat în această săptămână. Deşi cele mai mari suprafeţe din Gorj sunt cultivate cu grâu, primele recoltări se vor face la orz. Aproximativ 400 de combine şi peste 800 de remorci sunt pregătite pentru a intra pe ogoarele judeţului.

Fermierii gorjeni au început, din aceste zile, campania de recoltare a cerealelor păioase. Cele mai mari suprafeţe din judeţ cultivate cu păioase sunt cu grâu, însă în prima etapă se va recolta doar orzul. “La nivelul judeţului Gorj, o suprafaţă de 705 hectare a fost cultivată cu orz şi estimăm că producţia realizată la hectar va fi de 2850 kg. Cele mai întinse culturi sunt cele de grâu care ocupă o suprafaţă de 9919 hectare. În acest caz estimăm că se vor realiza 3094 kg/ hectar. În ceea ce priveşte ovăzul, avem cultivate 2899 de hectare şi estimăm o producţie de 1000 de kg/ hectar. Campania de vară a început cu recoltatul orzului şi credem că în aproximativ o lună de zile vom încheia recoltatul cerealelor păioase”, a declarat Ion Popescu, directorul Direcţiei Agricole Gorj. Sigurul impediment ca producţiile estimate să nu realizate ar putea fi intemperiile vremii.

UTILAJE

Specialiştii din agricultură spun că maşinile şi utilajele agricole existente la nivelul judeţului sunt suficiente pentru ca recoltarea să se facă în timp util. “În Gorj există un total de 374 de combine şi 828 de remorci pentru transportat cerealele din câmp. Considerăm că forţa mecanică este suficientă şi credem că ne vom putea încadra în perioada optimă”, a menţionat Ion Popescu.

CONTROALE

Reprezentanţii Direcţiei Agricole împreună cu cei ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă vor efectua controale în zonele unde sunt cultivate suprafeţe întinse tocmai pentru a se evita pericolul producerii incendiilor. “Toţi cei care deţin combine trebuie să aibă câte o cisternă cu apă, un tractor cu plug şi mături de nuiele pentru a putea să intervină în caz de incendiu”, a precizat Popescu. 

Vizualizări: 115

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: