Strategia de dezvoltare a Gorjului, dezbătută la UCB

Reprezentanţii Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu Jiu vor organiza o dezbatere împreună cu principalii actori responsabili de viitorul judeţului, cu tema „Strategia de dezvoltare durabilă a judeţului Gorj-orizont 2030”. Profesorii din cadrul acestei instituţii au analizat mai bine de un an de zile starea socio-economică a judeţului, iar diagnosticul stabilit evidenţiază atât rămânerea în urmă a zonei, cât şi lipsa unor alternative viabile. „Este acută nevoia elaborării unei strategii de dezvoltare economico-socială a Gorjului în următorii 5-30 ani, mai ales în condiţiile în care resursele de exploatare se diminuează continuu, marile capacităţi industriale au fost închise, iar agricultura, turismul, serviciile se menţin în zona ineficienţei şi necompetitivităţii. Cu toţii suntem responsabili de această situaţie şi, prin urmare, este nevoie de o implicare urgentă atât a actorilor politici, cât şi a administraţiei publice, managerilor, agenţilor sociali, educaţionali şi culturali”, subliniază reprezentanţii UCB. Dezbaterea ce va avea loc vineri, 12 februarie la Rectoratul UCB va fi va fi transmisă de Gorj TV sâmbătă şi duminică de la ora 13.00.

Vizualizări: 85

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: