Târgu Jiu: Clasă fără elevi din cauza unuia mai violent

Conducerea Şcolii Gimnaziale ”Constantin Săvoiu” din Târgu Jiu se confruntă în prezent cu o situaţie mai puţin obişnuită. Este vorba de un conflict iscat între părinţii elevilor unei clase de-a V-a, conflict gestionat atât de conducerea unităţii de învăţământ, cât şi de Consiliul de Administraţie al şcolii. Câţiva din părinţi sunt revoltaţi din cauza unui elev care are un comportament mai agresiv faţă de colegii lui, aşa că au solicitat direcţiunii transferul către o altă clasă. Clasa din care provine elevul-problemă mai are 17 elevi, în timp ce alte clase funcţionează un număr mai mare de 30 de elevi.

Situaţie fără precedent într-o unitate şcolară din municipiul Târgu Jiu. Mai mulţi părinţi ai căror elevi învaţă la Şcoala Gimnazială ”Constantin Săvoiu” au solicitat Consiliului de Administraţie al şcolii transferul copiilor către o altă clasă din unitate. Motivul este un elev de la clasa a V-a B care le creează tot felul de probleme celorlalţi colegi, îi bate sau le face glume proaste. Părinţii copiilor agresaţi vor mutarea elevilor într-o altă clasă însă au fost refuzaţi de conducerea şcolii. Transferul ar fi cu atât mai dificil cu cât clasa funcţionează cu doar 17 elevi, riscând să rămână fără efectivul minim prevăzut de lege în cazul şcolilor gimnaziale.

Conducerea şcolii susţine că cei trei părinţi care au solicitat transferul au fost refuzaţi dat fiindcă nu există motive întemeiate. ”Clasa a V-a B funcţionează în prezent cu 17 elevi, este clasa cu cei mai puţini elevi, o clasă rezultată din comasarea a două clase de-a IV. Pe timpul verii s-au mai transferat de la această clasă elevi către alte unităţi şcolare, însă de când a început şcoala am avizat un singur transfer, al unui elev care s-a dus la liceul vocaţional unde legea permite să-i dai drumul. Celelalte trei solicitări au fost discutate de două ori în Consiliul de Administraţie şi au fost respinse pentru că motivele nu sunt întemeiate. Au spus că este acest copil mai năzdrăvan şi că le face probleme celorlalţi copii. Le-am explicat că vom lua măsuri cu acest elev şi părea că au înţeles şi că renunţă la transfer”, a spus Rovenţa Micu, directorul adjunct al Şcolii Gimnaziale ”Constantin Săvoiu”.

Desfiinţare

Cert este că dacă aceste trei transferuri ar fi avizate, clasa ar ajunge să funcţioneze cu doar 14 elevi, un număr extrem de mic pentru o clasă de gimnaziu în mediul urban. Directoarea Micu a explicat faptul că respectiva clasă ar putea funcţiona şi cu mai puţin de 15 elevi, cât prevede legea, doar cu acordul Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj. ”O clasă de gimnaziu nu poate funcţiona cu un număr mai mic de 15 elevi decât cu aprobare de la ISJ. Nu se va pune problema desfiinţării acestei clase pentru că din punctul nostru de vedere problema a fost remediată şi părinţii au înţeles”, a spus Rovenţa Micu.

Reprezentanţii ISJ Gorj cunosc situaţia de la şcoala 8, dar nu există nici un document oficial din partea şcolii în acest sens. ”Am auzit ca discuţie, dar dacă se va întâmpla acest lucru trebuie să solicite Inspectoratului Şcolar Judeţean o aprobare să funcţioneze sub numărul minim de elevi, adică 15 la număr pe gimnaziu”, a spus Georgeta Popescu, purtătorul de cuvânt al ISJ Gorj.

REZULTATE

Conducerea Şcolii Gimnaziale ”Constantin Săvoiu” este una din şcolile de elită ale municipiului Târgu Jiu dacă ar fi să luăm în calcul rezultatele elevilor din anul şcolar 2014-2015. Potrivit directoarei adjuncte, din cei 118 elevi care au absolvit clasa VIII-a, 59 de elevi au obţinut medii între 9 şi 10, majoritatea elevilor buni de la şcoala 8 urmând în continuare Colegiul Naţional ”Tudor Vladimirescu” sau ”Ecaterina Teodoroiu”.

Vizualizări: 269

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: