Triplete abandonate la maternitate

Poveste tristă pentru trei surioare aduse pe lume în aceeaşi zi de mama lor, o mehedinţeancă de 32 de ani, care a plecat din spital și le-a lăsat în grija statului. Situaţia e înregistrată la Maternitatea din Drobeta Turnu Severin, cele trei triplete fiind singurul caz de acest gen înregistrat în Oltenia după Revoluţie. În Gorj au mai fost aduşi pe lume trei băieţi în anii 90, mama lor urmând însă un tratament medical pentru a reuşi acest lucru. În cazul mehedinţencei, femeia a rămas gravidă în condiţiile în care mai are acasă patru copilaşi, ea neştiind că are o sarcină cu tripleţi.

Parcă pentru a face și mai tristă povestea fetelor, mama le-a născut pe toate trei fără nici un fel de problemă medicală, ea spunându-le medicilor că se aștepta să aibă, eventual, gemeni, nu tripleți. După naștere femeia a plecat acasă și a dat în scris că nu dorește să păstreze copilele, cele trei micuțe fiind preluate de Direcția pentru Protecția Copilului Mehedinți, autoritățile din județul vecin urmând să caute în perioada următoare asistenți maternali care să se ocupe de soarta lor. În plus, pe viitor vor fi deschise și procedurile pentru o eventuală adopție, autoritățile preferând ca toate cele trei fetițe să meargă într-o singură familie, lucru destul de greu de realizat.

triplete

Vizualizări: 214

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: