UEF Motru, reorganizată după modelul TESA de la CEO

O parte din personalul TESA al Unităţii de Execuţie şi Foraj (UEF) Motru va trece pe partea de execuţie, conform unui plan de reorganizare întocmit de conducerea unităţii la solicitarea administraţiei CE Oltenia. Conducerea CEO a cerut reducerea cheltuielilor la minimum. În timp ce se va face această ordine în rândul personalului, conducerea UEF Motru a fost reconfirmată în funcţie, beneficiind chiar şi de o majorare a salariului.

Directorul general al CE Oltenia, Laurențiu Ciurel, declara presei că nu este mulțumit de activitatea UEF Motru. Directorul Ion Cojocaru trebuie să ia unele măsuri dure pentru a menține unitatea pe piață. El va trimite oameni de la birou la munca de jos și va reduce cât de mult poate cheltuielile. La UEF, 13,5% din angajaţi reprezintă personal TESA, iar în viitor se va ajunge la 11,5%. “Cum s-a făcut la nivel de CEO şi la subunităţile complexului se vor face reorganizări. Nu se pune problema restructurării. Trebuie să stopăm cheltuielile care sunt neeconomicoase şi să mărim cifra de profit. Facem o analiză a personalului, fiecare să aibă de lucru, şi bineînţeles, tot ce înseamnă cheltuieli de la A la Z, protocoale şi toate se vor reduce la minim. Reorganizarea înseamnă că cei care au calificări şi ne-ar ajuta pe noi în producţie vor fi transferaţi la sectorul de productiv, două-trei persoane”, a explicat directorul Ion Cojocaru.

Problema este că unitatea nu are alte contracte în afară de cele cu CE Oltenia. „Problema la UEF este că are contracte doar cu CE Oltenia. Pe 2014 am încheiat contracte numai cu CEO, la terţi nu avem nicio lucrare contractată până acum. Până acum avem două contracte. Unul în jur de 400 mii lei care este pe 6 luni, mă refer la exploatarea sistemului de exploatare cu apă la Godineşti şi mai avem unul de exploatare sisteme de alimentare cu apă, care este în jur de 2,4 milioane”.

Mandatul lui Cojocaru, prelungit

Directorul Cojocaru a mai spus că săptămâna aceasta trebuie să prezinte conducerii CEO planul de reorganizare a societății. “Trebuia să facem o creştere de salariu, aşa cum se face anual. Inclusiv bugetul de salarii trebuia să fie crescut cu 2,4%. Nu mai putem face, nu mai putem din cauza lucrărilor puţine pe care le avem. Săptămâna aceasta trebuie să prezentăm planul de reorganizare conducerii CEO şi vom vedea ce măsuri se vor lua”, a explicat Cojocaru.

Acesta a comentat și informațiile potrivit căreia UEF ar putea fi desființată. El crede că închiderea firmei ar fi o pierdere pentru companie. „Noi suntem cam singurii din zona Olteniei care am rămas cu specificul ăsta şi am fost păstraţi şi cred că vom fi păstraţi de CEO fiindcă meseria de sondor pe timpuri o găseam pe ramura minieră. Ar fi păcat fiindcă sunt 140 de oameni care ar pierde locul de muncă, însă ar rămâne flămânzi 500. Meseria de sondor nu se învaţă într-o zi sau într-o noapte”, a declarat Cojocaru.

Un lucru e sigur, Cojocaru rămâne director cel puțin un an, chiar dacă este liberal. “Momentan consider că avem o colaborare foarte bună la nivel de municipiu cu PSD şi în special cu fostul copreşedinte Dorin Hanu. Nu cred că se pune problema schimbării momentan. Mai mult, luna trecută, în data de 25 februarie, mi s-a prelungit contractul de mandat cu încă un an. Chiar când se punea problema ca USL să se rupă”, a spus acesta.

Vizualizări: 173

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: