Ultima oară s-a lăsat cu scandal !

Ultimul meci Pandurii-Vaslui disputat la Tg-Jiu a fost unul presărat cu scandal. Atât pe teren cât şi în afara lui. Totul a pornit de la decizia arbitrului Robert Dumitru de a acorda penalty pentru vasluieni după faultul lui Cardoso. Scorul era 1-0 pentru panduri în acel moment şi, scoşi din sărite de decizia lui Dumitru, gorjenii chiar au vrut să iasă de pe teren! A fost nevoie ca şeful Marin Condescu să coboare de la lojă până pe gazon pentru a-i convinge pe elevii lui Grigoraş să rămână pe teren. Între timp, patronul moldovenilor, Adrian Porumboiu a povestit după meci clipele de coşmar prin care a trecut. Porumboiu a spus atunci că primarul Florin Cârciumaru a bătut cu pumnii şi picioarele în uşa de la loja moldovenilor, acuzându-i pe aceştia de practici necurate în lupta la titlu. Şeful Vasluiului a părăsit cu greu stadionul din Tg-Jiu sub corul de înjurături şi huiduieli al fanilor gazdă. Vasluiul s-a impus atunci în final cu 2-1, dar tot nu a luat titlul. E de aşteptat ca anul acesta, Porumboiu să „sară” peste vizita la Tg-Jiu şi să urmărească meciul de la televizor.

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: