Universitatea Craiova a refuzat doi jucători care au fost în Europa League

Craiovei i s-au propus mai mulţi jucători care au însemnat mult, la un anumit moment, în fotbalul de cel mai înalt nivel din Europa. Printre aceştia, francezul David N’Gog şi grecul Kiriakos Papadopoulos pe care oficialii oltenilor i-au refuzat.

 Universitatea Craiova a căutat în perioada de mercato un fundaş central şi un atacant. S-au studiat diverse piste, au fost propuse multe variante, inclusiv unele sonore, cel puţin la un moment dat, pentru fotbalul internaţional. În cele din urmă, oltenii au optat pentru transferul francezului Claude Dielna, pe postul de stoper, şi pentru readucerea atacantului Alexandru Popescu, cel care era împrumutat la Clinceni.

Francezul David N’Gog are 9 goluri marcate pentru Liverpool, în perioada 2008-2011, el venind pe Anfield de la PSG, iar Rafa Benitez, atunci tehnician al cormoranilor, îl vedea ca un viitor star al fotbalului european. Când avea numai 21 de ani N’Gog marca unicul gol al lui Liverpool în victoria cu 1-0 contra Unirii Urziceni, în Europa League, dar şi o dublă împotriva Stelei, în aceeaşi competiţie, într-o victorie cu 4-1, ambele meciuri fiind jucate pe Anfield Road. După două sezoane promiţătoare la Liverpool, N’Gog a evoluat  apoi la echipe precum Swansea, Bolton, Reims, Ross County sau Honved.

N’Gog a fost adversarul Craiovei, în dubla din Europa League, Universitatea – Honved, în vara trecută. Ungurii l-au pus şi ei pe liber şi, după ce şi Craiova l-a refuzat, a semnat pentru Zalgiris Vilnius, unde este coechipier cu Liviu Antal.

Celălalt jucător cu nume care i-a fost propus Craiovei este stoperul grec Kiriakos Papadopoulos. Acesta are o carieră impresionantă la nivel de Bundesliga, unde a evoluat 7 sezoane, pentru Schalke 04, Bayer Leverkusen, RB Leipzig şi Hamburg. Are 29 de selecţii şi 4 goluri pentru naţionala Greciei. În urmă cu doi ani, Papadopoulos s-a accidentat grav şi nu mai reuşit să-şi recapete forma, iar Hamburg l-a trimis la echipa a doua, sperând totuşi că îl va transfera. A fost aproape de o mutare în China, la Shanghai, dar coronavirusul i-a încurcat planurile. În 2011, Papadopoulos marca împotriva Stelei, într-o victorie cu 2-1 a lui Schalke, în grupele Europa League.

Vizualizări: 1,690

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: