Va ajunge DNA în buncăr?

Vestea că procurorii DNA au ajuns cu interceptările până în anticamera premierului, dacă nu chiar în biroul acestuia de la Palatul Victoria, l-a făcut pe Victor Ponta să îşi piardă minţile, zic unii, neuronul, zic alţii. Ponta a mărturisit că s-a mutat într-un birou din Ministerul Apărării Naţionale de teama înscenărilor lui Traian Băsescu. Cum gradul de securitate al celor două instituţii, Guvernul şi MApN, este comparabil, singura explicaţie este aceea că Ponta a încercat să găsească un birou în care procurorii anticorupţie nu au apucat să planteze microfoane.

Nu cred că DNA a pus microfoane în biroul premierului. Cred că nici măcar în biroul lui Vlad, celebrul consilier care rezolvă treburile murdare cerute de baronii locali. Cred însă că Ponta are un început de paranoia şi se teme sincer că ofensiva fără precedent a DNA din acest an, susţinută şi de alte instituţii cum ar fi ANI, SRI, dar şi de ambasadele străine, ar putea să îl răpună înainte de a apuca să se instaleze la Cotroceni. Oare l-a luat şi pe Vlad la MApN?

În altă ordine de idei, comportamentul lui Ponta şi Băsescu a ajuns să facă România să pară o ţară de nebuni. Cei doi promovează continuu un circ politic prin intermediul televiziunilor, unde se miştocăresc sau se atacă de dimineaţă până seara. Într-o ţară în care milioane de bătrâni şi copii se culcă seara cu burta goală, oamenii de care depinde soarta noastră le oferă o porţie în plus de circ.

2014 este anul electoral în care românii îşi joacă soarta pentru următorii zece ani. Sper să voteze cu responsabilitate şi să aleagă oameni care au demonstrat prin fapte, nu prin vorbe. Şi să nu mai voteze circari!

Vizualizări: 163

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: