Vlaicu vrea doar întâlnire cu PDL Gorj, nu şi funcţii

Şeful filialei judeţene a UNPR Gorj, Marius Vlaicu, declară că va solicita o întâlnire la sfârşitul acestei săptămâni cu aliaţii de la PDL, după ce structura de conducere a portocaliilor s-a modificat zilele trecute. Acesta spune că doreşte o întâlnire în care să se discute despre protocolul de colaborare dintre cele două organizaţii, protocol care trebuia semnat de săptămâni bune şi care, până acum, nu a fost încheiat din diferite motive. „Avem o comisie formată din 7 membri, la fel cum am înţeles că au şi colegii de la PDL. Este o surpriză şi pentru mine schimbarea care s-a produs la PDL Gorj, dar, în fond, noi negocierile le purtăm cu Partidul Democrat Liberal. În plus, o parte din membrii fostei comisii de negociere se regăsesc şi în noua comisie. Nu ţinem neapărat să cerem funcţii prin acest protocol, deşi avem resurse umane care pot ocupa diferite posturi în diferite domenii. Nu va fi nicio problemă din acest punct de vedere pentru că noi susţinem guvernul actual nu pentru funcţii, ci pentru a asigura stabilitate politică în ţară, din dorinţa de a trece mai uşor peste criza economică de care avem parte”, spune Vlaicu.

Vizualizări: 113

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: