A sărit din tren să scape de poliţie. Este acuzat de viol!

Un preşedinte de ONG, care a tot reclamat de-a lungul vremii poliţişti şi judecători, a ajuns acum să aibă probleme cu legea. Cosmin Dumitru Cristea Rostogolea, bărbat căsătorit, a fost reclamat pentru viol. Poliţiştii au mers acasă la suspect, dar acesta le-a cerut să vină cu mandat. A dat foc la nişte haine pentru a simula un incendiu şi a reuşit să fugă şi să urce într-un tren, din care a sărit apoi din mers, rupându-şi un picior.

Un bărbat de 36 de ani din Târgu Jiu, acuzat de viol, a fost reţinut pe patul de spital, unde a ajuns după ce şi-a rupt mai multe coaste. Cosmin Dumitru Cristea Rostogolea a fost reclamat de o femeie în vârstă de 35 de ani, care a spus poliţiştilor că, în data de 13 septembrie, acesta a forţat-o să întreţină raporturi sexuale, chiar la el în locuinţă. Poliţiştii l-au căutat joi, 17 septembrie, mai întâi acasă, dar suspectul nu a vrut să deschidă uşa.

Bărbatul i-a întrebat pe polițiști dacă au mandat să intre la el în curte, în lipsa unui astfel de document ancheta fiind blocată pentru o perioadă de timp scurtă, dar suficientă încât Rostogolea să își pună la punct un plan de apărare. El a dat foc unor haine, a simulat un incendiu, polițiștii fiind obligați să cheme pompierii pentru a stinge incendiul, prin fumul din gospodărie Rostogolea făcându-se nevăzut.

El a rupt-o la fugă fix când prin spatele curții sale trecea un tren, în care s-a și urcat, viteza nefiind una mare. Trenul a luat însă viteză în apropierea Gării Târgu Jiu, unde nu avea oprire, Rostogolea decizând atunci să sară din vagonul aflat în mers. Toată scena a fost văzută de un alt echipaj de Poliție, aflat în patrulare prin oraș, oamenii legii mergând pentru a-l „recupera” pe Rostogolea de pe lângă calea ferată, fără să știe la început cine este individul. După ce l-au „rostogolit” și au văzut că e vorba de un vechi client de-al lor, condamnat și în trecut pentru alte infracțiuni, aceștia au chemat o ambulanță care să îl preia pe fugar și să îl ducă la spital, bărbatul având mai multe coaste rupte.

Pe numele său a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, în lipsă.  Rostogolea este căsătorit, iar reclamanta era prietenă cu acesta. Acum bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de viol.

PRECEDENT

În primăvara anului trecut, Rostogolea a fost implicat într-un alt incident la Tribunalul Gorj, unde s-a certat cu judecătorul Dumitru Păsărin. Bărbatul s-a prezentat în fața exigentului judecător cu ochelari de soare și o șapcă pe care nu a vrut să le dea jos sub nicio formă, Rostogolea ajungând să îi reproșeze magistratului că îl „persecută” și „terorizează”. Individul nu a renunțat la accesorii și a preferat să plece din sala de judecată, el ducându-se să îl reclame pe Păsărin, la fel cum a făcut ulterior și cu alți reprezentanți ai sistemului judiciar.

Vizualizări: 187

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: