Amenzi de zeci de milioane în Târgul Auto

Doi agenţi economici din Târgu Jiu au fost sanctionaţi de către inspectorii sanitar-veterinari cu câte 30.000 de lei fiecare după ce au vândut mici din carne de cal. Amenzile au fost aplicate pentru neinformarea consumatorilor cu privire la specia de animal de la care provine carnea.

Inspectorii sanitar-veterinari din Gorj au depistat la o acţiune de control doi agenţii economici care vindeau mititei din carne de cal  pretinzând că sunt din carne de viţel. Ambii agenţi economici îşi desfaşoară activitatea în Târgul Auto din Târgu Jiu. Ei au fost sancţionaţi cu câte 30.000 de lei fiecare „Legea nu interzice comercializarea preparatelor din carne de cal atâta timp cât consumatorii sunt informaţi ce mănâncă. Astfel, cei doi agenţi economici au fost sancţionaţi pentru că pe etichetă, pasta de mici fIgura ca fiind din carne de viţel iar în urma unor analize de laborator s-a stabilit că de fapt este din amestec de carne de cal cu carne de viţel. Pericolul cărnii de cal este transmiterea trichinelozei, din acest motiv rugăm agenţii economici să informeze corect populaţia“, precizează Ion Iliuţă, director Direcţia Sanitar Veterinară Gorj. Acţiunea de depistare a agenţilor economici care încalcă legea prin substituirea speciilor de animale de la care provine carnea continuă şi în zilele următoare.

Vizualizări: 116

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: