Antrenament cu Craiova pentru meciul cu Bacău

Între cele două meciuri cu echipele din Moldova, Suceava şi Bacău, handbaliştii Energiei au avut timp ieri şi de un joc test cu divizionara secundă CSU Craiova. Energia a câştigat la pas, scorul fiind greu de ţinut spre finalul reprizei secunde. S-a încheiat 47-26, după 25-10 la pauză iar Andrieş explică de ce a preferat acest test cu doar două zile înainte de duelul cu Ştiinţa Bacău. „Trebuie să ne învăţăm cu un meci la trei zile pentru că urmează în perioada următoare să jucăm din trei în trei zile. A fost ca un mod de pregătire. Am început să-l folosesc pe Păiuş pe atac, se vede că are teamă la aruncare, dar e bine că a reintrat şi face apărarea. Încet-încet va intra şi pe atac. Nu ştiu dacă va juca titular, dar va evolua mai mult decât cu Suceava. Ilieş are o problemă, sper să-l recuperăm. Nu va fi apt sută la sută, mai are dureri, sper să-l recuperăm medical dar din punct de vedere fizic nu va fi sută la sută”, spune antrenorul care ştie importanţa meciului cu Bacău. Energia nu mai are voie la paşi greşiţi pe teren propriu după eşecul cu Suceava dacă vrea să se menţină în lupta pentru un loc de Europa.

Vizualizări: 125

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: