Azi, la 7.00: Ciurel se duce la serviciu, Golea intră în greva foamei

Doi lideri sindicali, Marin Golea şi Petre Bejinaru, intră în această dimineaţă în greva foamei. Ei vor rămâne în faţa sediului CE Oltenia până când administraţia „va opri presiunile asupra salariaţilor“. Liderii vor intra în greva foamei de la ora 7 dimineaţa. Astfel, la ora la care directorul Ciurel merge la serviciu, liderii declanşează greva foamei.

Cel puţin patru lideri de sindicat vor face greva foamei în faţa sediului CE Oltenia, a anunţat liderul Marin Golea. Directorul general al CE Oltenia a avut o reacţie în urma acestui anunţ. El spune că liderii Marin Golea şi Petre Bejinaru, care au confirmat că vor protesta, sunt supăraţi că au pierdut unele facilităţi. Ciurel spune că Golea ar avea probleme cu legea, iar lui Bejinaru „i-a bătut obrazul“ şi i-a amintit că i-a angajat fiul acum şapte ani, pe postul de electrician. Ulterior, el a fost promovat, dar acum a ajuns din nou în producţie.

Greva, de la 7 dimineaţa

Liderul Marin Golea spune că nu are un motiv personal pentru care a hotărât să intre în greva foamei, ci o face pentru cei 19 mii de salariaţi. „Gestul nu este numai pentru EMC Rovinari, ci pentru toţi salariaţii din companie şi merită acest supliciu la care mă supun, nu numai eu, ci şi alţi colegi care vin lângă mine. Nu putem să stăm în această stare de instabilitate, sunt incoerenţi în ceea ce fac şi stresul la care sunt supuşi aproape toţi cei 19 mii de oameni“, a explicat acesta. „În primă fază cred că suntem patru. Tragem un semnal de alarmă pentru că în CE Oltenia se întâmplă chestii necurate. O să fiu acolo la 7 dimineaţa. Stau cât rezist“, a mai spus Golea.

„Anul trecut au redus fondul de salarii cu 700 de miliarde de lei vechi. Nu prevăd lucruri bune pentru salariaţii CE Oltenia“, a mai spus liderul Sindicatului Minerul Rovinari. În greva foamei va intra în această săptămână şi liderul de la Benzi Magistrale, Petre Bejinaru, acesta acuzând presiuni ale conducerii asupra lui, a familiei sale, dar mai ales asupra salariaţilor. „Văzând că oamenii nu au plecat de lângă mine, au încercat să spargă sindicatul. Cine nu-i cu dânşii şi nu e supus, nu-i bun“, a încheiat acesta.

Vizualizări: 135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: