Bătaia dintre pedeliştii de la Padeş s-a lăsat cu excluderi

Scandal la Padeș între doi pedelişti: primarul comunei Mihai Troacă și fostul viceprimar, actual consilier local, Cristian Elena. Acesta din urmă spune că edilul l-a luat la pumni în ultima ședință de consiliu local după ce și-a exprimat nemulțumirile în ceea ce privește unele decizii luate de primar. Pe de altă parte, primarul Troacă spune că de fapt el este cel care a ieșit șifonat în urma scandalului. Ambii au făcut plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru. În urma scandalului, Cristian Elena a fost exclus din PDL şi îşi va pierde calitatea de consilier local.

Consilierul local PDL, Cristian Elena, spune că relația sa cu primarul Troacă, tot democrat liberal, s-a deteriorat de-a lungul timpului, în special după ce s-a decis schimbarea lui din funcția de viceprimar. Conform consilierului, în ședința de consiliu local care a avut loc în urmă cu o săptămână, edilul l-ar fi luat la bătaie după ce i-a solicitat câteva lămuriri în legătură cu investiții făcute la nivelul localității. "În alegerile locale trecute, Troacă a fost susținut de mine și de alți prieteni de la PDL, pe care i-a trădat și de care și-a bătut joc. Odată văzut cu sacii în căruță, ne-a întors spatele. A trecut în căruța PSD-ului și a promis celor de acolo că mă termină pe mine și pune un nou viceprimar PSD, lucru care s-a și întâmplat. El a cumpărat un Duster pentru primărie și l-a inscripționat cu însemnele poliției locale, fără să stea de vorbă cu noi, consiliul local. La întrebarea mea, de ce a cumpărat această mașină, deși poliția locală nici nu are sediul stabilit, s-a arătat foarte deranjat. Le trimite adrese cetățenilor cum că nu și-au plătit obligațiile fiscale folosind ștampila consiliului local, ceea ce este total abuziv. La un alt punct ne-a cerut să votăm fondurile pentru deszăpezire și i-am cerut să-mi spună ce firmă a deszăpezit iarna trecută. S-a ridicat de pe scaun, a venit la mine, m-a luat de gât, a cărat pumni în capul meu, m-a tras de haină, mi-a rupt costumul, a încercat să mă arunce pe geam afară, după care să mă scoată forțat pe ușă. Au sărit o parte din consilieri, degeaba, tuna cu pumnii în stânga și-n dreapta", a spus Cristian Elena.

Primarul Troacă: Eu am fost lovit de către această persoană

Pe de altă parte, primarul comunei Padeș, Mihai Troacă, spune că nu l-a lovit pe consilier, ci el este cel care a fost lovit de către acesta. "Nu este nimic adevărat din ce spune acest domn. Organele de anchetă o să-și facă treaba și o să scoată la iveală tot ceea ce s-a întâmplat acolo. Nu l-am agresat, ca la fiecare ședință acest domn înjură toți consilierii, îi face în toate felurile, aduce injurii fiecărei persoane, el e cel mai bun, toți sunt niște șerpi și niște vipere, așa le spune la toți consilierii. Agresiuni verbale au fost și dintr-o parte și din alta. Și eu am depus plângere la parchetul de la Motru, eu am fost lovit de către această persoană și organele de anchetă o să stabilească”, a declarat primarul din Padeş, Mihai Troacă.  

Consilierii locali, reduşi la tăcere

Consilierii locali prezenţi la disputa dintre primar şi consilierul local evită să discute despre incident. “Au fost ceva altercaţii, dar nu pot să afirm cât de grave sau… Nu pot să fac declaraţii pe care nu le pot face. Voi da declaraţie în faţa organelor de anchetă. Ei s-au certat mai demult, e o chestie veche”, a spus Ion Luca, consilier local din partea PRM.

Un alt consilier spune că a ieşit afară din sala de şedinţă când a văzut că se lasă cu scandal. „Nu se bat, ăştia se pupă, n-au mers amândoi în campanie? S-a întâmplat ce se întâmplă de obicei, ceartă după ceartă la fiecare şedinţă. Domnul primar l-a rugat să iasă afară, nu ştiu ce au făcut că eu eram pe hol. Când am văzut că se agită spiritele am ieşit afară. Eram la uşă, nu aveam de ce să stau acolo. La fiecare şedinţă se jignesc de multe luni în continuu. Decât să asist la alte jucării, mai bine îmi văd de treabă”, a spus Haralambie Vrăncuţ, consilier local din partea PNL.

Şi consilierul local din partea PSD, Viorel Nicolescu, fostul primar al comunei, a evitat să discute despre acest incident. 

Au făcut plângere penală

Consilierul Cristian Elena şi primarul Troacă spun că au făcut plângeri la poliție. "Cumnatul lui, Pora Constantin, care este şi director al şcolii gimnaziale şi consilier local spunea: dă-i, că ai promis că-l omori şi că pui racheţii pe el să-l termini. Există plângere depusă la poliţie, la Tismana, şi a ajuns deja la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru. Am mai depus o plângere la poliţie, în sensul că a distrus înregistrările de pe camerele de luat vederi, de pe suportul de stocare a imaginii. Am depus plângerea în sensul de distrugere a mijloacelor de probă. Acolo sunt două camere, până ieri au mers, acum nu mai înregistrează”, a mai spus Cristian Elena, care a prezentat întreaga poveste şi pe contul său de facebook.

Consilierul, exclus din partid

Primarul Troacă spune că Elena a fost exclus din PDL de către organizaţia locală, iar Biroul Permanent al PDL Gorj a luat la cunoştinţă. „Dânsul nu mai este consilier pentru că a fost exclus din partid, astăzi (n.red.: 11. oct.) am avut BPJ la nivelul județului și a luat act de el. Luni o să-mi comunice la primărie și domnul Elena nu mai este consilier local la comuna Padeș. A fost exclus pentru că defăimează instituția, nu respectă statutul partidului și mai multe ", a mai spus primarul Mihai Troacă.

Vizualizări: 418

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: