Blestemul tuturor generaţiilor

Mircea Lucescu a făcut accident, asta sunt sigur că știți deja. Ce nu știți, poate, este că intersecția în care s-a întâmplat incidentul este destul de cunoscută în București pentru tâmpeniile oarecum ”încetățenite” pe care le fac șoferii. Mai exact, fac stânga pe linia de tramvai deși nu au voie, direct în intersecție. Uneori, ca să nu fie chiar în văzul lumii ilegalitatea și să nu încurce foarte mult circulația, unii merg înainte la semafor (deși au treabă spre stânga), dar imediat după refugiul pentru tramvaie întorc pe șine, apoi fac dreapta înspre destinația dorită. Adică fac o chestie la fel de interzisă, doar că o fac ceva mai încolo. Așa a făcut și Mircea Lucescu.

Ulterior, Cornel Dinu a filosofat amar pe la toate televiziunile, dând vina pe un blestem al ”Generației Guadalajara”, pentru că ”mulți dintre noi au dispărut”. Acum, ca să fim corecți, chiar cinici, putem să-l informăm pe domnul Dinu că este vorba de un blestem mult mai banal, cu care mulți dintre noi ne-am împăcat deja. Se numește moarte. Pentru cei care nu știu, membrii așa-numitei generații Guadalajara care mai trăiesc au undeva înspre 70 de ani. Că unii dintre ei n-au prins această vârstă chiar nu e lucru de mirare, având în vedere că România nu este tocmai Norvegia când vine vorba de speranța de viață (deși tindem să recuperăm, având în vedere atentatele îndreptate împotriva tinerilor de pe la Oslo).

Dacă domnul Dinu se referă la accidente auto când vorbește de blestem, deja pică și mai mult în derizoriu. El însuși a fost victima unui accident în 1990, e drept. Accident în urma căruia samsarul de fotbaliști Dan Alban a murit iar Dinu a rămas desfigurat din cauza unui incendiu produs. Dar de atunci au trecut, totuși, 21 de ani până ca un alt fotbalist din generația domniilor lor să fie, iată, afectat de un asemenea incident. Dar lui Dinu îi place să găsească mentalitatea românească vinovată pentru orice. Să vedem ce a declarat ”Procurorul”: ”Lucescu e un șofer bun, dar trăim o barbarie a șoselei. N-am reuşit să creăm un cod rutier eficace în faţa lipsei de civilizaţie pe care obiectiv o are poporul român. Conducatorul auto român nu respectă pe nimeni.” Sigur, pentru niște turiști fraieri care au venit acum în România poate funcționa prostia asta. Dar, dacă recitiți primul meu paragraf... Într-adevăr, conducătorul auto român nu prea respectă codul rutier (nu eficacitatea lui este problema). Dar, în cazul acesta, cel nerespectuos a fost chiar Lucescu. Când n-ai respect față de trafic la 66 de ani nu trebuie să te miri că așteaptă o doamnă cu o coasă la ușa salonului.

Vizualizări: 207

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: