Canalizare pentru cetăţenii din Turcineşti

Primarul comunei Turcineşti, Vasile Gogălniceanu, vrea canalizare pentru locuitorii din Turcineşti. Chiar dacă a fost implicat ani la rând în scandalul cu apa din comună, primarul Gogălniceanu este dispus să-şi asume un nou proiect aproape la fel de important. Acesta a declarat că un nou proiect de acest gen nu-l sperie, astfel încât investiţia a fost deja semnată, urmând procedurile de licitaţie.

Vasile Gogălniceanu, primarul din Turcineşti, spune că o investiţie la reţeaua de canalizare este necesară fiindcă 80% din locuitorii din Turcineşti au case cu băi. Mai mult, la fiecare ploaie mai puternică, fosele septice nu fac faţă. „Sunt zone în comuna Turcineşti unde, atunci când plouă mai puternic, fosele septice nu fac faţă şi atunci omul trebuie să cheme vidanja. Este nevoie de canalizare şi nu mi-e teamă să mai trec prin ce am trecut dacă oamenii îşi doresc”, a declarat Vasile Gogălniceanu, primarul din Turcineşti. Proiectul de canalizare are o valoare de 12,6 milioane de lei. Primarul spune că banii vor veni în tranşe după începerea lucrărilor. „Am semnat proiectul de canalizare la Ministerul Dezvoltării. Sperăm ca până în iarnă să demarăm procedurile de licitaţie şi din primăvară să dăm drumul la lucrări. Este un proiect mare, un proiect important pentru cetăţeni”, a declarat primarul Gogălniceanu.

Primarul din Turcineşti, Vasile Gogălniceanu, a fost implicat ani la rând în scandalul cu reţeaua de apă a comunei. Proiectul privind apa din localitate a fost contestat de mai mulţi consilieri ai Partidului Democrat Liberal însă, în final, reţeaua de apă a fost preluată de Aparegio. Primarul spune că la fel se va întâmpla şi cu reţeaua de canalizare. În momentul de faţă, locuitorii din Turcineşti plătesc la apă trei lei pe metru cub, preţul urmând să fie acelaşi şi la canalizare.

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: