Ceartă între doi lideri de sindicat de la CE Oltenia

Scandal între doi lideri de sindicat din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Este vorba despre Nelu Roșca și Dumitru Pârvulescu. Liderul Sindicatului Liber de la Cariera Roșiuța amenință că va face un pas în spate și va pleca din Federația Națională Mine Energie. Roșca vine și îl avertizează pe Pârvulescu că FNME nu este ”un butic”.

”Condițiile actuale și modul în care acționează președintele FNME, Dumitru Pârvulescu, care confundă federația cu un butic personal. Nu cred că salariații de la Cariera Roșiuța își doresc o colaborare cu acest domn. El are niște interese personale, ne ia membri pentru a avea stabilitate. A bulversat compania asta cu definirea locului de muncă. Și-a propus în cadrul Consiliului de Coordonare suspendarea lui Nelu Roșca, dar tot dânsul nu a redactat în hotărâre acest articol cu suspendarea lui Roșca”, a spus Nelu Roșca, la Radio Infinit.

În replică, Dumitru Pârvulescu spune că Nelu Roșca a căutat motive să părăsească FNME încă de acum un an: ”Știu foarte bine că, după congresul de acum un an, după ce nu a primit ce și-a dorit, asta fost direcția lui, să plece din această federație. Nu își îndeplinise visul de a fi președinte al acestei federații. Sindicatul pe care-l conduc nu are membri numai din Cariera Peșteana, ci din mai multe zone”, a spus Pârvulescu, liderul FNME.

Roșca a mai afirmat și faptul că va lua decizia de a se înscrie într-o altă federație. 

Vizualizări: 4,914

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: