Chirii mai mari pentru chiriaşii ANL

Chiriaşii ANL care depăşesc vârsta de 35 de ani vor plăti chirii mai mari începând cu această lună. Ba mai mult, contractele care au expirat cu data de 1 februarie vor fi reînnoite după ce se va stabili cuantumul chiriei. Reprezentanţii societăţii Edilitara spun că valoarea acesteia va depăşi un milion de lei vechi, însă nu se va ajunge la cea practicată pe piaţă.

Primăria Târgu Jiu va mări chiria locuinţelor ANL pentru cei care depăşesc vârsta de 35 de ani. Valoarea exactă a chiriei se va şti în urma şedinţei  Consiliului Local de luni. În momentul de faţă, chiriile diferă în funcţie de zona în care se găseşte blocul respectiv şi de suprafaţa locuinţei.

Astfel, o chirie medie a unei garsoniere din zona Dacia ajunge la suma de 80 de lei/lună, a unui apartament din cartierul Debarcader este de 100 de lei, iar cea a unei garsoniere din strada Plopilor este de 60 de lei. “Nu se ştie încă exact care este valoarea chiriei, însă în mod cert aceasta va fi mărită pentru chiriaşii ce depăşesc vârsta de 35 de ani. Cuantumul acesteia va depăşi un milion de lei vechi şi va fi stabilit în cadrul şedinţei Consiliului Local de luni. Nu se va ajunge sub nici o formă la preţul chiriei practicată pe piaţă”, a declarat Viorel Nica, funcţionar din cadrul SC Edilitara.

Contractele, reînnoite cu noua chirie

Contractele de închiriere a aproximativ 100 de locuinţe ANL au expirat cu data de 1 februarie şi vor putea fi reînnoite doar după ce se va stabili valoarea chiriei.

Este vorba despre 25 de garsoniere din zona Dacia şi 75 de garsoniere din strada Plopilor. “Contractele de închiriere a locuinţelor ANL din zona Dacia şi Plopilor au expirat cu data de 1 februarie şi vor fi reînnoite după ce se va stabili valoarea chiriei. Această problemă se întâlneşte doar în zonele menţionate deoarece blocurile au fost date în folosinţă în urmă cu aproape 8 ani, iar majoritatea chiriaşilor au depăşit vârsta de 35 de ani. Pentru cei care au mai puţin de 35 de ani chiriile rămân neschimbate, iar contractele de închiriere pot fi reînnoite în aceleaşi condiţii ca până acum”, a mai precizat Viorel Nica. 

Vizualizări: 124

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: