Ciolocoi: Sper ca în PNL să fie răsplătită munca fiecăruia

Mădălina Ciolocoi, vicepreşedinte la PNL Gorj, dezminte zvonurile conform cărora l-ar urma pe Dian Popescu la ALDE. „Nu plec din PNL. Nu am negociat cu nimeni nimic. Faptul că am cunoştinţe şi prieteni în alte partide, asta nu mă împiedică să-mi fac datoria în partidul meu şi să ţin la ceea ce trebuie să obţină PNL. L-am felicitat pe domnul Dian Popescu de ziua dumnealui, dar nici măcar nu s-a adus în discuţie acest subiect”, a declarat Mădălina Ciolocoi. Acesta speră să se regăsească pe lista de consilieri judeţeni. „Sunt convinsă că va fi răsplătită munca şi valoarea fiecăruia, aştept să văd şi eu care va fi valorizarea mea în partid. Cred că voi avea un loc bun. În ceea ce mă priveşte, în prima etapă aş dori un post de consilier judeţean pentru că mai am proiecte şi propuneri de făcut. Pentru parlamentare vom vedea, cele mai importante sunt alegerile locale. Nu poţi să te gândeşti la parlamentare decât după rezultatele de la locale. După alegerile locale fiecare partid îşi evaluează candidaţii, iar pe liste la parlamentare sunt trecuţi oamenii cu cele mi bune rezultate”, a mai precizat Ciocoloi.

Vizualizări: 140

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: