Circa 200 de gorjeni vor investiţii pe bani europeni

Aproximativ 200 de gorjeni au depus proiecte pentru accesarea fondurilor europene în vederea deschiderii unor afaceri proprii. Cele mai multe dosare au fost depuse pentru Submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” şi Submăsura 6.2 „Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi non-agricole în zonele rurale”. În cazul în care proiectele vor fi declarate eligibile, solicitanţii pot beneficia de fonduri europene cuprinse între 50.000 şi 70.000 de euro. Potrivit conducerii AFIR Gorj, pentru primii solicitanţi se va acorda prima tranşă a banilor în aproximativ două luni.

Sesiunile de primire a proiectelor pentru Submăsura 6.2 „Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi non-agricole în zonele rurale”  şi Submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, din zona non-montană, s-au încheiat. „Până acum, pentru Submăsura pe 6.1 s-au depus 110 proiecte, dar încă nu s-a terminat pe zona montană. Pentru zona montană s-a prelungit sesiunea până pe 18 decembrie. Pentru Submăsura 6.2 „Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi non-agricole pe zona rurală” s-au depus 94 de proiecte; Pe Submăsura 6.4 „Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole” se depun la Craiova, dar am înţeles că s-au depus 2 dosare, pentru cabinete veterinare; pe Submăsura 4.1- Investiţii în exploataţiile agricole s-a depus un proiect. De asemenea, sunt încă în derulare Submăsurile 7.2, 7.6 pentru primării”, a declarat Gheorghe Cocină, directorul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Gorj.

Acesta a mai precizat că sunt fonduri suficiente pentru ca proiectele depuse să poată primi finanţare. „Banii sunt, fermierii din zona montană încă mai pot depune proiecte. După fiecare lună de depunere a proiectelor e perioada de selecţie, le trimitem notificări. De exemplu, pentru cei care au depus proiecte până la 30 octombrie, în luna noiembrie le facem evaluarea şi cam prin decembrie urmează să fie încheiat contractul. După ce facem evaluarea le declarăm eligibile sau neeligibile. În cazul celor eligibile urmează să se încheie contracte de finanţare, iar în termen de 10 zile primesc şi prima tranşă a banilor. Cred că aproximativ în două luni, oamenii vor primi banii. Probabil, pentru primii se vor semna contractele în luna decembrie, iar apoi primesc banii. În cazul proiectelor neeligibile, în prima fază, le trimitem notificare şi le cerem informaţii suplimentare unde e ceva neclar. Oamenii au ca termen 15 zile să le depună, iar dacă depun clarificările dosarul respectiv merge mai departe, dacă nu e declarat neeligibil, iar solicitantul are posibilitatea să depună proiectul în sesiunea viitoare”, a mai precizat Gheorghe Cocină.

Vizualizări: 135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: