Condescu a apreciat jocul din cupă

Prezent la meciul din Cupa României cu CFR Cluj, preşedintele Marin Condescu a declarat că echipa a jucat mai bine decât adversarul şi a reproşat arbitrului neacordarea unui pernalti: „Am jucat mult mai bine decât adversarul, cel puţin repriza a doua. Henţul făcut de cei de la Cluj a fost mai evident decât al nostru, dar aceştia sunt arbitrii care nu au minte în cap. Centralul a avut două faze de judecat şi le-a judecat numai în favoarea Clujului. Le-a dat lovitura din prima repriză, a fost neglijenţă, henţ, fără probleme. Dar la noi când a fost intenţie n-a acordat penalti. E clar că şi asistentul putea să-l ajute. Robert Dumitru a dat CFR-ului penalti crezând că nu va fi pus în postura să ne acorde şi nouă în aceleaşi condiţii 11 metri. Şi atunci a apelat la metoda de nesimţire să se facă că nu vede.” În ceea ce priveşte acuzele aduse arbitrajului de la acest meci de către antrenorul Sorin Cârţu, preşedintele a explicat că sunt normale.

Vizualizări: 87

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: