CSM Târgu Jiu şi-a aflat adversarii din Cupa României

Noul sezon de baschet din România ve debuta cu meciurile din Cupa României care s-au stabilit în urma şedinţei de la Federaţia Română de Baschet. CSM Târgu Jiu şi-a aflat adversarii din Cupa României unde se va duela, în cadrul Grupei C, cu CSU Sibiu, SCM Timişoara şi CSO Voluntari.

Cupa României se va desfăşura într-un nou format, care reuneşte 13 echipe la start, şi este prima competiţie la nivel de seniori care va demara în noul sezon competiţional.

Echipa antrenată de Claudiu Alionescu a fost repartizată în Grupa C, unde va juca cu CSU Sibiu, grupare care, în momentul în care s-a întrerupt campionatul, se afla pe locul 3 în Liga Naţională. Un alt adversar dificil este şi SCM Timişoara. Gruparea de pe Bega se afla la rândul ei în Grupa Roşie, pe locul 6 în clasamentul Ligii Naţionale.

CSO Voluntari este şi ea o formaţie destul de puternică, care la momentul îngheţării campionatului se afla pe locul 3 în Grupa Galbenă, a doua grupa valorică.

Cele 13 echipe au fost repartizate în trei grupe, în funcție de clasamentul sezonului competițional 2019/2020. A rezultat astfel trei grupe de patru echipe, sau două de patru și una de cinci echipe, în funcție de rezultatul echipei U-BT Cluj-Napoca care este angrenată în preliminariile Basketball Champions League.

Grupa A – U-BT Cluj, Dinamo Ştiinţa București, BCMU Piteşti, CSM Galaţi

Grupa B – CSM Oradea, Steaua București, SCM Craiova, Athletic Constanţa

Grupa C – BC CSU Sibiu, SCM Timişoara,  CSO Voluntari, CSM Târgu Jiu

Vizualizări: 175

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: