Directorul Stănculete renunţă la şedinţele cu medicii

Vasile Stănculete, directorul medical al Spitalului Judeţean Târgu Jiu, va schimba tactica în relaţia cu medicii. Dacă pe vremea când era manager era adeptul şedinţelor, acum vrea să renunţe definitiv la întrunirile de acest gen.

 „Am de gând să nu mai fac şedinţe cu medicii. Împreună cu managerul spitalului vreau să mă deplasez în fiecare secţie în parte, să ne notăm dorinţele lor, să le spune pretenţiile noastre, iar în momentul în care intervin probleme de urgenţă să particip activ la medierea acestora. Decât să-i adunăm pe toţi la şedinţă, iar ei să mimeze că ne spun doleanţele şi cu asta basta, mai bine mergem noi prin fiecare secţie pentru a vedea la faţa locului care sunt problemele”, a declarat Vasile Stănculete, directorul medical al Spitalului Judeţean Târgu Jiu.

Acesta a mai precizat că această strategie a sa nu implică eforturi prea mari din partea conducerii spitalului. „Nu va fi o activitatea grea. Azi mergem într-un spital, mâine în altul. Vom discuta prieteneşte cu medicii şi sunt convins că în felul acesta vor dispărea orice probleme de comunicare ce au cauzat neplăceri până acum. Nu mai vreau scandaluri. Cazuri de suspiciune de malpraxis vor mai exista, dar noi trebuie să avem o comunicare foarte bună, iar eu ca director medical să ştiu din timp unde au izbucnit aceste probleme, aceste neînţelegeri între cadrele medicale şi pacient”, a menţionat Stănculete.

Vizualizări: 180

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: