Facturi uriașe de achitat. Bugetul primăriilor este dat peste cap!

Bugetul primăriilor din județul Gorj este total dat peste cap! Din cauză că prețurile la utilități au explodat în ultimele luni, banii pe care fiecare administrație locală trebuie să îi aloce pentru plata facturilor sunt tot mai mulți. Edilii se gândesc cu groază la sezonul rece când vor apărea și mai multe cheltuieli. Se poate ajunge în situația în care nu vor mai fi bani de salarii, susține unul din primarii gorjeni.


Calculele de la începutul anului 2022, privind bugetul de cheltuieli sunt cu mult diferite față de situația din prezent. Susține acest lucru primarul  comunei Stejari, Robert Păiuși. Edilul spune că plata facturilor lunare produce o „gaură” însemnată în bugetul primăriei, și așa insuficient.

„Estimarea noastră nu mai are niciun sens, facturile la curent s-au dublat, la gaze la fel. Când am făcut un buget, ne-am încadrat într-o cifră, dar nu am prevăzut aceste valuri de scumpiri. De exemplu, noi achităm lunar 500 de milioane de lei vechi pentru plata facturii la curent electric. Intră aici tot ce se consumă în comună: la școli, în primărie, iluminatul public, bazinul de apă. Comparați această sumă cu faptul că Primăria Stejari încasează anual  venituri din taxe și impozite, în valoare de aproximativ 6-7 miliarde de lei vechi. Și să subliniem un aspect, nici nu te poți baza 100% pe banii aceștia pentru că oamenii plătesc atunci când vor, când au cu ce să plătească. Vă spun sincer, încă de pe acum mă gândesc cu groază la iarna care va veni!”, a declarat primul comunei Stejari, Robert Păiuși.

Această situație nu este una singulară în județul Gorj. Bugetul majorității primăriilor este dat peste cap de facturile tot mai mari pe care reprezentanții administrațiilor locale sunt nevoiți să le achite lună de lună.

Vizualizări: 814

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: