Inspectorii OPC, cu ochii pe hotelieri

Cabanierii şi hotelierii vor fi verificaţi la sânge de inspectorii Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Gorj în perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă. Controalele se vor axa în principal pe calitatea serviciilor oferite. Nici administratorii de restaurante şi agenţii economici care activează în domeniul administraţiei publice nu vor fi ocoliţi de controale.

Comisarii verifică îndeosebi calitatea serviciilor, modul de informare a turiştilor cu privire la tarife sau dacă modul de promovare al obiectivelor vizate reflectă realitatea. „Începând cu data de 13 decembrie, Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor Gorj desfăşoară controale pe două tematici, şi anume: Vom verifica proprietarii de hoteluri, cabane sau pensiuni din Gorj, pentru a ne asigura că toţi cei care prestează astfel de servicii o vor face în mod legal, deţinând toate documentele necesare, iar consumatorii nu vor avea de suferit. Cea de-a doua tematică se referă la verificarea grupurilor de alimentaţie publică, acolo unde se organizează petreceri de Revelion. Împreună cu colegii de la Direcţia Sanitar Veterinară Gorj urmărim ca patronii să respecte condiţiile igienico-sanitare, de prepararea produselor”, susţine Mihaela Răducan, comisar  şef OPC Gorj.

Vizualizări: 139

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: