Işfan mediază conflictul dintre primar şi directorul de şcoală

Conflictul dintre primarul comunei Turburea şi directorul şcolii ia proporţii. După ce a fost reclamat la Prefectură şi la ANI pe motiv că ar fi incompatibil din cauză că ar face parte din Consiliul de Administraţie al şcolii, Ion Bârcă ameninţă că va trimite Auditul peste directorul Marin Câmpeanu. Bârcă îl suspectează pe director de faptul că a înstrăinat o parte din bunurile şcolii şi că ar fi aruncat pe apa sâmbetei banii alocaţi pentru investiţii.

Ion Bârcă, primarul din Turburea, şi Marin Câmpeanu, directorul şcolii, continuă să se războiască. Bârcă susţine că nu a făcut parte din Consiliul de Administraţie şi că directorul şcolii i-a falsificat semnătura. Ba mai mult, primarul spune că toate actele Consiliului de Administraţie ale unităţii de învăţământ sunt nule pentru că ar fi fost semnate de liderul de sindicat. „Tot scandalul a fost iscat de Câmpeanu, care a încercat să ducă în eroare autorităţile statului. După ce m-am zbătut să-i fac o şcoală de peste 33 de miliarde de lei vechi, prin Banca Mondială, el mă trece în Consiliul de Administraţie fără ştirea mea, iar apoi anunţă Consiliul Local că sunt incompatibil cu funcţia de primar. Mi-a falsificat semnătura, dar va răspunde penal. Directorul Câmpeanu habar nu are de lege. Din Consiliul de Administraţie al şcolii face parte şi liderul de sindicat, lucru ce nu este permis de lege. Ca atare, toate actele Consiliului de Administraţie sunt nule”, a declarat Ion Bârcă. 

„Lipsesc bunuri din şcoală”

Primarul Bârcă intenţionează că în această săptămână să trimită Auditul peste directorul Câmpeanu, acuzând conducerea şcolii de dispariţia mai multor bunuri. Ba mai mult, edilul local spune că va cere Inspectoratului Şcolar Judeţean să desemneze o persoană care să se facă parte din echipa de control ce va călca pragul şcolii. „În această săptămână voi trimite Auditul la şcoală. Angajaţii primăriei nu au putut să încheie inventarierea din cauză că lipsesc mai multe bunuri. Prin proiectul european şcoala a fost dotată cu calculatoare de ultima generaţie, iar la unele nu mai sunt decât carcasele. Directorul şcolii trebuie să dea explicaţie în acest sens. Voi cere Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj să desemneze o persoană care să însoţească echipa de control”, a precizat primarul comunei Turburea.

Bârcă îl acuză directorul şcolii şi de faptul că ar fi cheltuit nejustificat banii alocaţi de Consiliul Local. „Grădiniţa din Cocorova a fost amenajată într-o clădire ce aparţine familiei unei doamne profesor universitar la Timişoara. Pentru spaţiu persoana respectivă ne percepe o chirie de 100 de euro/lună. Chiria pe 2010 şi pe 2011 am plătit-o cu bani din buzunarul meu, după care am alocat fonduri din bugetul local în acest sens. De trei luni, directorul şcolii nu a mai plătit chiria şi nu mai răspunde, la telefon, proprietarei clădirii. Cred că directorul Câmpeanu a cheltuit toţi banii şi nu mai are cu ce plăti chiria”, a declarat Ion  Bârcă.

Conflictul, cunoscut şi de conducerea ISJ Gorj

Conflictul de la Turburea este cunoscut şi de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj. „Nu ştiu care este motivul real ce stă la baza conflictului dintre primar şi directorul şcolii. Ceea ce ştiu este că primarul şi directorul şcolii s-au luptat împreună pentru deschiderea liceului de la Turburea, iar acum au ajuns să se războiască. Personal, le recomand să lase neînţelegerile şi, aşa cum s-au zbătut pentru înfiinţarea liceului, aşa să colaboreze până la capăt”, a declarat Ion Işfan, inspectorul general al ISJ Gorj.

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean spune că va desemna un reprezentant pentru a însoţi Auditul anunţat la şcoala din Turburea. „Domnul primar face acuzaţii grave, referitoare la dispariţia unor bunuri. În condiţiile în care îmi va solicita voi desemna o persoană din partea ISJ Gorj care să participe la acţiunea de control”, a menţionat Ion Işfan.

Vizualizări: 139

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: