Liberalii vor performanţă cu Banţa
Revenirea lui Victor Banţa în politică i-a făcut pe liberalii să creadă că vor obţine mai uşor funcţiile importante din Gorj, lansând ideea că fostul inspector guvernamental poate accede inclusiv la funcţia vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. “Victor Banţa a revenit în partid. Înainte de a deveni inspector guvernamental a avut o activitate foarte bună în politică, a fost prefectul nostru şi suntem convinşi că poate intra în luptă pentru mai multe funcţii importante în judeţ. În măsura în care va face din nou performanţă va putea accede inclusiv la funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Din punctul nostru de vedere calea îi este deschisă”, a declarat Gheorghe Orzan, vicepreşedintele PNL Gorj.
La rândul său, Banţa a confirmat candidatura sa la alegerile locale însă spune că încă nu s-a orientat spre ce aspiră. “Am în plan să mă implic profund în cele două campanii electorale. Voi candida la alegerile locale şi voi sprijini USL-ul din calitatea de membru PNL. Deocamdată, este prematur să vorbim despre alte intenţii”, a declarat Victor Banţa. Începând cu data de 20 aprilie, îi vor înceta raporturile de muncă pe funcţia de inspector guvernamental şi se va implica activ în politică.
Vizualizări: 150
Distribuie Trimite pe WhatsApp