O mie de bugetari şi-au câştigat sporurile în instanţă

Peste o mie de angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj şi-au câştigat în instanţă sporurile salariale tăiate de la începutul acestui an.

Potrivit liderului sindical Nicolae Pasăre, începând cu luna februarie cei 1.085 de angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj au pierdut din salariu sporuri cuprinse între 45 şi 75%. Ei au dat în judecată instituţia şi au câştigat la instanţa din Tg. Jiu.

“Nu luam aceste sporuri degeaba, cum ar crede unii. Avem colegi care lucrează cu copiii din centrele de plasament, din centrele maternale. Nu e uşor”, a spus Nicolae Pasăre, liderul sindical al angajaţilor DGASPC Gorj. Din totalul angajaţilor, au fost aproximativ zece persoane care nu au dat în judecată instituţia, iar pentru nouă dintre cei care au atacat în instanţă decizia tăierii acelor sporuri magistraţii au cerut avizul Curţii Constituţionale şi procesul va mai dura. Sentinţa pe care au primit-o la Târgu-Jiu este executorie, dar nu irevocabilă. “Am solicitat în scris conducerii direcţiei că trebuie să revenim la salariul iniţial şi ni s-a spus că abia după ce sentinţa va fi definitivă şi irevocabilă, vom avea acelaşi salariu ca la începutul anului”, a precizat Nicolae Pasăre.

Vizualizări: 132

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: