Orzan intră în lupta contra lui Morega

În timp ce unii liberali au avut timp pentru a împărţi mărţişoare, alţii şi-au făcut planuri de viitor, printre aceştia fiind şi Gheorghe Orzan, care îşi menţine decizia de a candida împotriva lui Dan Ilie Morega la şefia PNL Gorj. Fostul vicepreşedinte al filialei spune că anunţul pe care l-a făcut încă de acum un an cu privire la posibila sa candidatură rămâne valabil, Orzan menţionând că, în competiţia cu Morega, nu-l va avea ca adversar pe Radu Angheloiu, care este vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Angheloiu a confirmat că îl va susţine pe Orzan în competiţia împotriva lui Morega, deşi acesta era catalogat luna trecută ca fiind "liderul puciştilor" din PNL Gorj.

Morega spune că el nu se teme de niciun contracandidat şi declară că oricine doreşte poate să candideze la şefia filialei. Liderul din ultimii ani al liberalilor gorjeni afirmă că şefia filialei nu înseamnă decât timp, bani şi efort propriu consumat pentru ca organizaţia să aibă rezultate electorale mai bune. Morega s-a ales în această perioadă de timp şi cu două dosare penale, pe care le are pe rol la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, el spunând că nu se aştepta atunci la un astfel de "bonus" atunci când a preluat şefia organizaţiei.

Vizualizări: 141

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: