Pe cine a mai mângâiat pe creștet unchiul Sam

Ușor, mă, hienelor, că săracul Joe Biden e om bătrân! Are el zâmbetul ăla de reclame la pastă de dinți și arată ca și când ar avea vreo 50 și ceva de ani, dar de fapt îi calcă vertiginos pe urme lui Iliescu la etate. Se ține excelent, e și trăit în America, dă-l în ***** mă-sii, dar tot cred că a făcut cu greu față armatei de lingăi din presă care s-au repezit să-l convingă și să ne convingă că Joe Biden a ținut, de fapt, partea alor lor. ”E băsist”, au jubilat băsiștii când Biden a pus vechea placă: lupta împotriva corupției, vă susținem, stat de drept, bla-bla, Voiculescu la pușcărie (pe asta ultima n-a zis-o chiar pe față, dar din nou, ca și în cazul lui madam Nuland, se subînțelegea). Doar că pe urmă i-a zis ”domnule președinte” lui Ponta. S-au înverzit ăia pe la B1 săracii. ”Aaaoleu, asta e gafă sau ni se pregătește?”, tremura un Turcescu căruia i se pleoștise și freza aia de italian în mizerie, pregătindu-și deja bagajele pentru când o să vină Ponta la puterea deplină.

Hai, că vă ajut tot eu. Vreți să știți ce-a vrut să spună Biden, de fapt? Nimic. A venit și el pe-aici. Cred că și-a dat de zece ori ochii peste cap când i-a zis Obama să mai treacă și el prin România, să facă trei-patru poze, ca să vadă Putin că-și dă Licuriciul interesul în zonă. S-a îmbrăcat în scârbă, i-a dat cu flit consilierului care a vrut să-l pună la curent cu situația din România și cu ce trebuie să zică pe-acolo, și-a pus niște muzică la căști și a fredonat Led Zeppelin tot drumul. Vă dați seama, săracul, nici nu s-a obosit să afle care e președintele și care-i premierul. E și greu, că la ei e același.

Biden are în țară probleme mai importante decât afacerile externe în țările din lumea a treia care speră să intre într-a doua. De exemplu, a avut un fiu militar în Irak. Cu toate astea, deși democrat și opozant al trimiterii de trupe pe teritorii străine, Biden nu l-a acuzat niciodată pe W. Bush de politica sa ofensivă, ba chiar i-a mulțumit în mai multe rânduri oficial pentru modul în care a avut grijă de soldații trimiși să lupte în Irak sau Afganistan. Pentru că la ei se poate și coabitare sinceră și decentă. Când el nu-și ține nici partea lui în politica internă, așadar, cum am fi putut crede că vine aici să țină partea cuiva?

În altă ordine de idei, Biden este recunoscut pentru faptul că nu are afaceri și se întreține din salariul de senator încă din 1999, când a fost ales prima oară. De altfel, a fost votat de mai multe ori printre cei mai săraci membri ai congresului, recent fiind pus chiar pe locul 2. L-am comparat bine cu Iliescu, vedeți? Sărac și cinstit, dom'le! Cum să n-aibă pică pe Voiculescu?

Vizualizări: 145

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: