Pensionarii din Gorj, lăsaţi fără gratuităţi pe transportul auto

Veşti proaste au venit ieri pentru bătrânii din judeţ, după ce firmele de transport, deţinătoare de autobuze şi microbuze, au comunicat că au decis să nu mai acorde reduceri de 50% pentru pensionari. Acestea sunt obligate de lege să acorde facilităţile respective, însă, în condiţiile în care gratuităţile nu au fost decontate de Guvern de o jumătate de an, devine evident că pe transportatori îi paşte falimentul, lucru pe care nici măcar pensionarii nu şi-l doresc.

Bătrânii au fost informaţi că de azi, cel mai târziu mâine, nu vor mai putea merge decât cu bilete plătite la preţ întreg. „Nu mai putem să facem faţă cheltuielilor în condiţiile de acum. Marea majoritate a călătorilor din autogara Târgu Jiu sunt pensionari care au transportul asigurat gratuit pe jumătate de către statul român. Noi de şase luni nu am mai primit niciun leu de la Ministeru Finanţelor, avem de dat, la rândul nostru dări către Ministerul Finanţelor şi ni se percep penalizări dacă nu plătim la timp şi, din cauza asta, nu mai putem să facem noi protecţie socială pe banii noştri pentru Guvernul României. Am avut întâlniri cu cei de la Ministerul Finanţelor, am discutat despre posibile compensări de sume, ni s-a spus că nu se poate şi, în consecinţă, am fost nevoiţi să ne anunţăm călătorii că nimeni nu va mai urca în mijloacele de transport decât cu bilet cumpărat la preţ întreg", spune Doru Marian Crăc, patronul de la Expres Transport, cea mai mare firmă de profil din judeţ.

Pensionari supăraţi

Pensionarii prinşi pe picior greşit de vestea respectivă au fost lăsaţi ieri să urce totuşi în autobuze, şoferii precizându-le însă că, de acum încolo, vot trebui să îşi cumpere bilet la preţ întreg. Şeful de la Expres Transport SA Doru Marian Crăc a precizat că firma lui nu doreşte să mai facă protecţie socială pe banii săi pentru Ministerul Transporturilor şi, în consecinţă, pensionarii trebuie să scoată mai mulţi bani din buzunar pentru a merge cu autobuzele şi microbuzele. Bătrânii au fost extrem de nemulţumiţi când au aflat de la şoferi că facilităţile de care beneficiau până acum nu mai sunt valabile, pe ei neinteresându-i că Ministerul Transporturilor nu a mai decontat nicio sumă de o jumătate de an.

"Îi înţelegem şi pe şoferi că doar e motorina şi salariul lor în joc, dar şi la noi să se gândească cineva. Pensia e mică, ba ne mai promiteau guvernanţii şi că dacă nu vom folosi toate cupoanele ni le vor transforma în alimente sau ceva de genul acesta. Păi şi, acum, ce se întâmplă- Ne lasă ai nimănui. De unde credeţi că vor avea oamenii bani pentru un bilet la preţ întreg-!", spunea ieri Constantin Bără, un pensionar din Bustuchin. Evident că vorbele "dulci" ale bătrâneilor s-au îndreptat către politicieni, mai ales că pensionarii sunt votanţii cei mai fideli care merg la urne. "Au furat ţara asta de 20 de ani şi acum ne fură şi gratuităţile noastre. E o hoţie. Mi se pare cam dubioasă treaba că acum, înainte de alegeri, ne lasă aşa pe jos, dar om vedea noi ce-om face. Om lua CFR-ul sau şi acolo e la fel-!", spunea un bătrânel nedumirit de situaţia creată.

Patronii firmelor de transport spun însă că poziţia lor nu se va schimba atâta timp cât Guvernul nu le va da banii. Firmele au achiziţionat autobuze şi microbuze noi, au leasing-uri de plătit şi trebuie să mai facă faţă şi concurenţei şoferilor "pirat" care le fură clienţii din staţii, în acest context, renunţarea la gratuităţile pentru pensionari fiind văzută ca o măsură să prevină falimentul de care se tem patronii.

Vizualizări: 97

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: