Piţurcă, afectat de eşec

Alexandru Piţurcă era foarte afectat după meci de eşec dar şi de faptul că a contribuit oarecum la victoria celor de la CFR prin henţul său în careu. Atacantul şi-a făcut mea culpa la finalul partidei fiind vizibil afectat de cele întâmplate. Autorul henţului care a determinat penaty-ul din care clujenii au marcat a afirmat că gestul său a fost involuntar. Piţurcă a mai spus că Pandurii a fost echipa care ar fi meritat să se califice mai departe: "După aspectul jocului, eu zic că nu meritam să fim eliminaţi, dar asta a fost să fie. Eu zic că penalty-ul neacordat a fost mai evident decât cel al nostru, dar nu mai zic nimic, nu vreau să vorbesc despre arbitraj. Îmi asum responsabilitatea pentru acel henţ, a fost involuntar. Am avut ocazii mai bune, dar am fost eliminaţi.” 
Juniorul familiei Piţurcă a mai vorbit după meci şi de situaţia tatălui său, selecţionerul Victor Piţurcă, care-şi negociază în aceste zile ruperea contractului cu FRF. Victor Piţurcă nu vrea să accepte oferta de 250.000 de euro şi este dispus să ajungă la proces cu federaţia, pentru a-şi primi întreaga sumă negociată iniţial cu FRF pentru un astfel de caz, adică 500.000 de euro."Nu e normal ce se întâmplă, tot mai mulţi finanţatori au probleme, dar noi nu o să avem probleme, la Pandurii. Nici cu tata nu cred că va fi vreo problemă, să fie implicat în ceva. Din ce ştiu eu se va judeca cu cei de la Federaţie", a spus Alex Piţurcă. 


Vizualizări: 81

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: