Policlinica din Târgu Jiu, reabilitată pe ”repede înainte”

Ambulatoriul de specialitate din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu este la un pas de recepţie, au anunţat ieri reprezentanţii unităţii spitaliceşti. După ce ani la rând a fost şantier pe bani europeni fiindcă primul constructor a intrat în insolvenţă, iar cel de-al doilea nu a reuşit să termine la timp lucrarea, reprezentanţii policlinicii anunţă acum că gorjenii vor avea parte de cea mai dotată unitate spitalicească din tot judeţul şi că nicăieri nu vom mai găsi aparatură ca la Policlinică. Vasile Stănculete, şeful Policlinicii Târgu Jiu, susţine că numărul de cabinete din Policlinică a crescut de la 22 la 24.

Proiectul ”Reabilitare, modernizare şi echipare Ambulatoriu Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu” a demarat în anul 2011 având termen final de execuţie februarie 2013. Primul constructor contractat de Consiliul Judeţean a dat greş intrând în insolvenţă la sfârşitul anului 2013. O nouă licitaţie s-a finalizat abia în ianuarie 2015, firma Novaintermed SRL având termen septembrie anul acesta să termine lucrarea. Reprezentanţii policlinicii din Târgu Jiu au spus ieri că săptămâna viitoare, cu siguranţă, se va semna recepţia. ”Ne apropiem de finalizare, în proporţie de 99% suntem gata, urmează ca în cursul săptămânii viitoare să ne reinstalăm pe toate cabinetele din unitate. Din punctul meu de vedere, pot să spun că, deşi lucrările au întârziat, avem în momentul actual o dotare la standarde europene şi cel mai important este că la toate cabinetele aparatura corespunde cu ceea ce ne trebuia”, a spus Vasile Stănculete, şeful Policlinicii din Târgu Jiu.

Dotări de ultimă generaţie

Potrivit medicilor, toate cabinetele din ambulatoriu au primit aparatură de ultimă generaţie necesară pentru o diagnosticare corectă. La cabinetul de ginecologie ar urma să funcţioneze unul din cele mai performante ecografe din tot judeţul. ”La Ginecologie, unde sunt în specialitatea respectivă, avem histeroscop, avem ecograf nou, unul din cele mai performante din tot judeţul, avem colposcop nou şi tot mobilierul nou. Din punct de vedere ginecologic nu se compară nimic cu ceea ce există în judeţ ceea ce avem noi acum în Policlinică. De acum încolo şi oamenii săraci, fără bani, asiguraţi la medicul de familie, vor putea beneficia de explorări, diagnostice şi tratament la cele mai înalte standarde. Toate cabinetele au fost renovate, tot ce presupune o policlinică de Spital Judeţean”, a spus Vasile Stănculete.

În prezent la Policlinica din Târgu Jiu funcţionează 24 de cabinete medicale, după ce conducerea Spitalului Judeţean a luat decizia suplimentării numărului de specializări în ambulatoriu. ”Conducerea spitalului a mai suplimentat cu încă două cabinete şi vă dau exemplu Pneumologia şi Alergologia. Aveam 22 şi acum avem 24 de cabinete, deci 24 de specializări în afară de Balneofizioterapie care execută alte servicii, Radiologia, Laboratorul de Analize care sunt conectate cu spitalului. La momentul acesta cu Policlinica Târgu Jiu nu poate să concureze nicio clinică privată sau nici un cabinet cu dotările pe care le avem noi aici”, a spus Vasile Stănculete, directorul Policlinicii Târgu Jiu. 

Vizualizări: 126

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: