La întrebarea ”De ce Udrea?” am mai încercat să răspundem aici. Prezumam că ar fi vorba despre dragoste mare. Nu e exclus să fie și asta, dar nici măcar acest cadou de candidatură nu presupune faptul că Băsescu chiar ar avea încredere în șansele Elenei. De data aceasta, gura târgului și a serviciilor vorbește despre altceva ca motiv principal al hotărârilor de neînțeles. Despre un cal troian cu totul neașteptat în sânul dreptei românești, cineva care vrea să saboteze proiectul fără cap și coadă al acesteia și să ofere, fără a o recunoaște niciodată public, victoria lui Ponta. Și numele pionului otrăvit, conform vocilor destul de avizate din interiorul politicii și-al sistemului, este chiar Traian Băsescu.

Este deja vizibil cu ochiul liber că Băsescu a fărâmițat inexplicabil dreapta cu mofturile și răzgândelile lui. Dacă o să candideze și Udrea, și Iohannis, și Tăriceanu, și Diaconescu, și Macovei, și Ghișe, Ponta o să ajungă fluierând cu Iohannis în turul doi. Dar abia acolo vine surpriza. Se spune că toate mișcările lui Băsescu vizează destabilizarea lui Iohannis și întărirea poziției lui Ponta. Și acum explicația, parcă nu tocmai SF: Iohannis președinte ar face jocurile Germaniei. Apropierea de Germania ar însemna apropiere de Rusia și, implicit, depărtare de America. Uitându-ne retrospectiv peste reacția nemților la intervențiile rusești în Ucraina, observăm că sunt cea mai amorțită țară din UE. Pe undeva de înțeles, legăturile de afaceri dintre Germania și Rusia sunt mult mai importante decât moralitatea sau prietenia politică. Gazprom-ul are management nemțesc 100%, de pildă. Iar fiul adoptiv al SUA, Băsescu, nu poate trăda în aceste ultime sale jocuri cauza protectorilor lui din ultimul deceniu. Iar, dintre Iohannis și Ponta, e clar (deși poate un pic paradoxal) că Ponta este cel mai docil și mai ușor de manevrat și de convins de către americani. Probabil nu va fi susținut niciodată fățiș de Băsescu, dar nici măcar asta nu elimină posibilitatea unui duet bombă la vârf cu Ponta președinte și Băsescu premier.

Marea perdantă a ecuației este, așa cum ne-am obișnuit, dreapta românească. Dacă va fi trădată de singurul ei luptător cu victorii în CV, soarta îi e pecetluită. Dar decât o dreaptă rusească, parcă mai bine o stângă americană, nu?