Potârcă are voie la „Pădurea Verde”!

Într-o perioadă în care instanțele de judecată se cam pregătesc să pronunțe verdicte în dosarele pe care le are pe rolul lor Constantin Ninel Potârcă, acesta a reușit să obțină pentru a doua oară de la Tribunalul Gorj permisiunea de a pleca de acasă, unde este în arest la domiciliu, până la Timișoara, pentru a se îngriji de sănătatea sa. Cererea sa de a pleca din Meteor a fost acceptată ieri de magistratul Dumitru Păsărin, cel cu care fostul prezidențiabil s-a aflat în conflict deschis la ultimele termene din procesul de dare de mită în care Potârcă este inculpat.

„Admite cererea inculpatului Potîrcă Constantin Ninel şi încuviinţează ca acesta să părăsească imobilul în care locuieşte, în perioada 22.09.2014-23.09.2014, pentru a se deplasa la Clinica de Cardiologie „Pădurea Verde” din Timişoara pentru efectuarea de investigaţii medicale”, se arată în decizia instanței. Până acum Potârcă a mai cerut instanței să fie lăsat să meargă la cimitir, la mănăstire, dar mai ales pe la spitale, pentru a se trata medical. El este cardiac, are mai multe intervenții pe cord, iar periodic trebuie să fie văzut de specialiști pentru a nu își complica situația, mai ales că, din punct de vedere juridic situația sa nu este deloc una roz.

Potârcă are, pe lângă dosarul de dare de mită, alte două de evaziune fiscală, într-un al treilea de evaziune primind deja în vară o condamnare definitivă cu suspendare, ceea ce îl face pasibil de arestare la orice primă condamnare definitivă ce ar putea fi pronunțată de acum încolo de oricare dintre instanțele în care este judecat. De menționat că în niciunul dintre dosarele de evaziune prejudiciul adus statului nu este mai mic de un milion de euro, maximul de peste 40 de milioane de euro fiind constatat într-un dosar în care inculpatul a primit și pedeapsa cea mai mare, de 7 ani cu executare, care nu a rămas însă definitivă până acum.

Vizualizări: 121

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: