Rabe de moluz depozitate în spaţii verzi

Spaţiile verzi din Târgu Jiu au constituit pentru anumiţi cetăţeni locuri ideale pentru depozitarea moluzului rezultat din amenajarea locuinţelor sau a spaţiilor comerciale. Week-endul trecut, poliţiştii comunitari au identificat 3 societăţi comerciale şi 2 persoane fizice care au depozitat, pe timpul nopţii, câteva tone de moluz în anumite zone ale municipiului. Toţi cei care au confundat spaţiul verde cu groapa de gunoi a oraşului au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi usturătoare.Ion Tudor, şeful Poliţiei Comunitare Gorj ne-a declarat: „În această perioadă în care se fac amenajări ale locuinţelor şi spaţiilor comerciale, oamenii ignoră normele bunului simţ şi depozitează la întâmplare gunoiul. Persoanele fizice care săvârşesc astfel de fapte riscă să primească amenzi cuprinse între 50-100 lei, iar persoanele juridice vor fi sancţionate contravenţional cu sume cuprinse între 1000-10000 lei. La fel se va întâmpla şi cazul căruţaşilor care depozitează gunoiul din gospodăriile anumitor cetăţeni în locuri neamenajate. În aceste situaţii vor fi amendaţi şi proprietarii împreună cu persoanele care le cară deşeurile menajere.” 
Autorităţile locale recomandă târgujienilor să apeleze la firme specializate pentru a transporta moluzul la depozitul ecologic de la Bârseşti, costurile fiind mult mai mici decât amenzile ce pot fi aplicate în astfel de situaţii.
 


Vizualizări: 54

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: