Rămâne stabilit, recepția stadionului începe pe 26 iunie

Problema stadionului din Târgu Jiu pare să fie pe cale de rezolvare, toţi cei implicaţi şi care doresc să joace pe stadion  primind asigurări că se va inaugura în cursul lunii viitoare. Şi cei de la Pandurii fac planuri pentru a putea disputa pe stadion un meci amical înainte de debutul în noul sezon. Se  ia în calcul chiar un meci amical Pandurii – FCU Craiova, cele două echipe interesate să joace pe stadion în acest moment.

Data de inaugurare a stadionului nu este una exactă, dar ceea ce pare să fi rămas nescimbată este data recepţionării stadionului de la Compania Naţională de Investiţii. Racordat deja la utilităţi şi cu probele tehnice efectuate, stadionul ar putea fi preluat în termenul stabilit, adică până la data de 30 iunie, dată la care constructorul este obligat să încheie lucrările.

Primarul Marcel Romanescu a precizat că data de 26 iunie pentru recepţia lucrărilor nu s-a mai schimbat şi se aşteaptă atunci vizita reprezentanţilor CNI: „Mă bazez pe informaţiile de la constructor şi CNI, nu pot da o dată clară pentru inaugurare, pentru că nu depinde de mine, dar e clar că se va finaliza lucrarea, mai ales că, în ultima perioadă, firma care a câştigat licitaţia a mai adus la stadion şi alte societăţi care să ajute la finalizarea lucrărilor, printre care şi Edilitara din subordinea Consiliului Local, care lucrează acum la amenajarea suprafeţei din exteriorul stadionului. Şi eu sper ca în luna iulie să fie inaugurat stadionul. Din datele pe care le am, reprezentanţii CNI vor să se deplaseze la Târgu Jiu pe data de 26 iunie să înceapă procedura de recepţionare a lucrării de la cel care a câştigat licitaţia, după care să poată încredinţa baza sportivă autorităţii publice locale. Noi vom face apoi demersurile juridice necesare, pentru că le-am garantat tuturor celor care  şi-au dorit să joace că, în ceea ce ne priveşte pe noi, lucrurile nu vor dura decât maxim o săptămână pentru a putea introduce în domeniul pubic această bază sportivă”.

După ce Adrian Mititelu a inspectat stadionul şi s-a arătat încântat  să joace la Târgu Jiu, joi şi reprezentanţi ai clubului Pandurii au fost pe stadion şi au inspectat şi zonele cu destinaţie sportivă ale bazei, o parte din personalul clubului fiind deja convocat la instruiri pentru a putea folosi apoi instalaţiile tehnice ale stadionului. În ceea ce priveşte exteriorul, lucrările par să fi avansat, fiind acum în lucru doar în zona din spatele Hotelului Sport, acolo unde constructorul a avut ceva mai mult de lucru.

Vizualizări: 830

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: