Sinistrații din Turceni împart dormitorul cu purcelul

Situație disperată pentru localnicii de la marginea orașului Turceni, ale căror gospodării și case au fost acoperite cu un strat gros de cenușă și apă încă dinainte de Crăciun. Câteva case au devenit de nelocuit, după ce nămolul din ele a trecut de un metru, proprietarii acestora, majoritatea oameni în vârstă, mutându-se la rude. Cei care au rămas în casele pline cu nămol au ajuns să împartă patul cu animalele pe care până luna trecută le creșteau în curte, ca oricine altcineva. Acum oamenii se gândesc să salveze ce mai pot pentru că au auzit că șefii Termocentralei nu au gânduri prea mari în privința despăgubirilor. Aceştia au depus plângere la Poliţie, acuzând conducerea complexului de distrugere.

Rodica Văduva, femeia din fotografie, și-a luat purcel pentru anul acesta încă de luna trecută, când avea o gospodărie și o casă ca tot omul. Valul de cenușă și apă care s-a scurs înspre sat dinspre depozitul de cenușă al Termocentralei i-a luat femeii cam toată agoniseala de-o viață. A rămas cu zidurile de la casă, în căminul în care a trăit o viață aceasta putând ajunge doar după ce excavatoarele și camioanele au cărat cenușa de la intrare. Prin cotețe și în grajd situația e ca la Crăciun, adică peste tot este nămol, un strat gros de peste un metru, care o împiedică să își țină animalele acolo. Acum a ajuns să împartă dormitorul cu un purcel, pe care are de gând să-l crească și să-l mănânce la Crăciunul viitor, asta dacă „Ghiță” n-o supără prea rău până atunci. „Au trimis cei de la termocentrală muncitori și utilaje să ne scoată cenușa, dar de la Crăciun și până acum au reușit să desfunde drumul și un pic prin curți. Nu mai am cotețe sau grajd ca să țin animalele și am fost nevoită să le iau cu mine. Am porcul care doarme cu mine în aceeași cameră. Să nu credeți că e ușor, dar nu am ce să fac pentru că nici la el nu pot să renunț, că bani de altul pentru anul ăsta nu mai am”, a declarat Rodica Văduva.

„Porcăria” din satul Submaidane

Ceea ce s-a întâmplat la Turceni la sfârșitul anului trecut și mușamalizat pe cât de mult s-a putut este de departe o mare „porcărie” înregistrată în vremea actualei puteri. Localnicii din satul Submaidane, acolo unde s-a revărsat valul de nămol provenit de la depozitul de cenușă al Termocentralei, au simțit pe pielea lor ce înseamnă ca situația în care au ajuns să nu fie pe prima pagină a ziarelor. Doar primarul din localitate le-a mai purtat de grijă, în rest oficialii de la Termocentrală servindu-le promisiuni care nici acestea nu sunt de cele mai multe ori menite să le asigure liniștea căminului pe care îl aveau până acum o lună.

turceni_namoale_5

„Nimeni nu s-a interesat de soarta noastră așa cum ar fi trebuit. A mai venit domnul primar pe aici și cam atât. Termocentrala a trimis oameni să lucreze, să dea cenușa la o parte, nimic de zis, dar degeaba, că la cât nămol e aici… Credeți că a simțit cineva de pe aici că au fost sărbători și că trebuia să ne bucurăm și noi de Crăciun sau de Anul Nou? Uitați-vă acum, de Sfântul Ion, cum cară camioanele la nămol și tot nu se cunoaște, asta ca să afle și restul oamenilor cât de multă cenușă s-a revărsat aici la noi”, s-a plâns unul dintre localnici. Un altul, Ion Stăncioi, a venit ieri, de ziua sa, să vadă dacă muncitorii au reușit să scoată de sub nămol casa unei mătuși de-a sa. Bătrâna s-a mutat de acolo din primele clipe ale nenorocirii, iar acum nepotul său a constatat că nămolul a ajuns până la sârma pe care femeia își întindea vara rufele la uscat în curte.

„Aici unde stăm noi e cenușă de 2 metri, iar mai în jos, încolo spre Jiu, are și la 4 metri. E vecinul care are solarii și în ele e cenușa de doi metri. Pe locul acesta erau vara grădini cu roșii, cu legume! Credeți că la vară sau vreodată se va mai face ceva? Uitați casa! Zece oameni au muncit o după masă întreagă la lopată ca să ne facă o potecă spre ea. Pe ușa de la intrare se vede până unde a fost nămolul, iar în interior era numai apă. Frigiderul era plin cu apă. Nu mai spun că erau acolo vase, făină, provizii de iarnă, acum toate s-au dus”, spune bărbatul.

Promisiuni și nu prea

Oamenii mai în vârstă au fost primii care și-au părăsit locuințele. Pentru câteva zile unii au stat la hotelul Termocentralei, alții au ajuns prin spital sau pe la rude, iar locuințele lor arată acum ca într-un film de groază. În sat mai sunt cei mai tineri și cei care stau cu ochii pe muncitori pentru a se asigura că le este luat nămolul din curți. De la cei pe care îi consideră responsabili pentru ceea ce li s-a întâmplat au primit mai mult promisiuni și ceva apa minerală. „De Bobotează ne-au adus șase baxuri cu apă minerală, dar în rest de dinainte de Revelion nu i-a mai văzut nimeni. Am mers în sat și am cărat de pe la fântânile care mai au apa bună în ele ca să fie apă pentru gătit. Și acolo e însă o problemă pentru că la ce inundații au fost înainte de a veni și valul de nămol vă dați seama că pânza freatică nu e deloc curată și oamenilor le e teamă să ia apă din fântânile care nu sunt încă îngropate în cenușă”, a spus unul dintre localnici.

turceni_namoale_4

Oamenii speră să fie despăgubiți cât mai repede de către cei de la Termocentrală și își doresc să le fie refăcute proprietățile așa cum erau în urmă cu o lună. Nu prea îi bate gândul să fie strămutați din zonă, deși sunt de acord că terenuri agricole nu vor avea prea curând acolo. Directorul Termocentralei, Corneliu Dițescu, îi asigură pe aceștia că vor fi ”discuții” despre acordarea unor despăgubiri, dar doar după ce în fiecare caz în parte se vor pronunța și experții. Asta presupune timp și multă răbdare din partea celor a căror viață a luat o întorsătură neașteptată. „O să discutăm cu proprietarii respectivi și o să vedem ce soluții avem. Le consolidăm casele, le reparăm, le reconstruim sau le plătim despăgubiri. Va conta și punctul dumnealor de vedere, dar casele respective vor face obiectul unor expertize de specialitate, care să ne dea soluția corectă și obiectivă”, a spus ieri Dițescu, referindu-se la doar trei case, mai vechi, în care nămolul a acoperit totul, inclusiv interiorul camerelor. Despre restul curților și construcțiilor din sat sunt alte discuții, mai complicate…și mai în avantajul Termocentralei.

Anchetă da, amendă ba

Dacă localnicii afectați de valul de nămol sunt convinși că vina pentru nenorocirea lor o poartă cei de la Termocentrală, șeful unității spune că o comisie de anchetă internă, care nu și-a finalizat încă treaba, a constatat că nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru breșa apărută în zidul depozitului de cenușă. Depozitul e unul vechi și urmează să fie închis din 2015, când ar urma să fie dat în folosință un altul nou, bazat pe tehnologia de „șlam dens”.

turceni_namoale_2

Ca să nu fie trași în piept, localnicii au depus însă și plângeri la Poliție, IPJ Gorj având înregistrate nu mai puțin de 13 astfel de reclamații. Oamenii au sesizat faptul că locuințele și proprietățile le-au fost distruse, acum oamenii legii făcând cercetări într-un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere. Mai rămâne să vedem și cine a comis distrugerile, mai ales că, până acum Garda de Mediu Gorj nu a constatat nicio poluare la Turceni!

Pare greu de crezut, dar cei care au menirea să protejeze mediul au comunicat oficial că la Turceni a fost un accident de natură tehnică, nu o poluare intenționată, de parcă atunci când sufla vântul și praful de la depozitul de cenușă se ducea spre oraș era vreo poluare intenționată. Până când comisarii Gărzii de Mediu vor descoperi poluarea de la Turceni localnicilor care stau că cenușa de doi metri în curte nu le mai rămâne decât să își crească porcii din dormitor și să se roage să nu dea gerul prea curând pentru că atunci doar cu picamerul mai poate fi spart nămolul din gospodăriile lor.

Vizualizări: 191

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: