Sprijin pentru nevoiași în prag de iarnă

Târgujienii care nu îşi permit să plătească în întregime cheltuielile de încălzire pot beneficia de la stat de un ajutor bănesc. Persoanele interesate pot să depună cererile la Direcţia de Protecţie Socială (DPS) Târgu Jiu de la jumătatea acestei luni.

Oficialii DPS Târgu Jiu anunță că au solicitat câteva mii de formulare pentru a putea fi onorate toate solicitările. „Am primit deja 6.000 de formulare. Anul trecut, am avut în jur de 2.700 de acordări, dar trebuie să fim pregătiți. Vom lucra și anul acesta prin intermediul cluburilor de vârsta a treia. Nu s-a schimbat nimic față de anul trecut. Limita este de 615 lei pe membru de familie, venit net realizat pe luna anterioară. Cetățenii să fie foarte atenți la completarea formularelor”, a declarat Alina Toader, directorul Direcției de Protecția Socială Târgu Jiu.

Cererile se depun din 16 octombrie, iar ultima zi de depunere va fi 20 noiembrie. Potrivit legii, ajutoarele se acordă pe bază de cerere, însoţită de o declaraţie pe proprie răspundere şi de actele doveditoare privind componenţa familiei şi veniturile pe care membrii acesteia le obţin lunar. „Vom face verificări pe partea de bunuri pe care oamenii nu trebuie să le dețină pentru a primi acest ajutor. Vom face verificările împreună cu Direcția Publică de Venituri. Ajutoarele se acordă pentru întreg sezonul rece, dacă se depun solicitările până la data de 20 noiembrie”, a mai declarat Toader. (M.M.)

Vizualizări: 401

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: