Îmi plac oamenii de știință. Nu ”cercetătorii americani” din Libertatea, ci oamenii de știință adevărați. Oamenii de știință ai căror strămoși oameni de știință ne-au adus unde suntem acum, la nivelul la care nu ne mai omoară frigul și cariile.

Frigul ca frigul, înțeleg că e o chestie periculoasă, oamenii încă mai mor de frig pe la Vaslui, dar să zicem că nu mai o chestie atât de comună, într-o lume în care focul a fost manipulat și băgat în țevi care înconjoară casele. Dar să te omoare o carie? Mă întreb dacă atunci când au apărut antibioticele au existat sceptici. Mă întreb dacă era un curent de gândire care spunea: ”dacă Dumnezeu ar fi vrut ca oamenii să fie mai presus de carii și infecții, ar fi creat antibioticele în alea șapte zile”. Din fericire, prostimea a acceptat astăzi antibioticele ca fiind niște mici pilule miraculoase care chiar au efect. Din păcate, le-a acceptat chiar prea mult. Cretinii iau azi antibiotice de îndată ce li se înfundă nasul, ceea ce dă oamenilor de știință de care vă spuneam bătăi de cap, pentru că s-ar putea să fie nevoie să creeze alte pilule miraculoase, din moment ce antibioticele încep să nu mai aibă efect. Supraviețuirea a fost dintotdeauna o chestiune de inteligență. Chestiile care vor să te omoare vor profita nemilos de prostia ta cretină. Și acum nu mă refer doar la tornadele care-ți vor demonstra că intriga din Vrăjitorul din Oz e doar o povestioară fără baze reale dacă încerci să le filmezi de aproape, ci și la chestiile mici: virusurile și bacteriile nu vor ezita să ți-o dea la temelie dacă ești un bou care ia antibiotice o dată pe lună. De ce? Păi, ca să scurtăm la maximum o lege a naturii: cu cât ești mai prost, cu atât meriți să mori mai repede. Ca să le facem puțin și pe plac și opozanților oamenilor de știință, să-l includem pe Dumnezeu în ecuație și s-o spunem p-aia dreaptă: o exista un Dumnezeu al bețivilor, dar unul al proștilor cu siguranță nu.

Revenind la oamenii de știință care demonstrează că evoluția este posibilă prin simpla lor activitate din viața de zi cu zi, făcându-ne să progresăm cu un ritm uimitor (chiar dacă greu de sesizat pentru tâmpiți) în toate domeniile, să spun că, pe cât de tare îmi plac oamenii de știință, pe atât de mult mă exasperează cei care îi contestă. Pentru că zilnic, în metrou, la serviciu sau chiar în confortul propriei dumneavoastră curți, veți auzi păreri atât de scandaloase încât vă va veni (presupunând că sunteți, ca și mine, un fan al oamenilor de știință) să vă ridicați și să-i plesniți pe emițătorii lor cu o pungă de Kaufland plină cu mercur. Peste ochi. Veți auzi de pildă că universul a apărut în șapte zile, că evoluția este doar o ”teorie” - una greșită, că încălzirea globală este o farsă bine regizată, că bolile incurabile pot fi vindecate cu apă și mușețel, că în spatele liderilor politici mondiali stau niște (alegeți voi din listă) masoni/evrei/extratereștri/roboți/diavoli care îi manevrează, că praful de colț de elefant presărat în cafea îți mărește penisul și că Victor Ponta și-a scris singur doctoratul. Înțelegeți, odată pentru totdeauna, că nu e o dezbatere. Oricât de originale și surprinzătoare, părerile voastre care contrazic comunitatea oamenilor de știință sunt nule, iar principiul democratic nu e relevant în această privință. Adică dacă vă strângeți 1000 de idioți care spuneți că gravitația e doar o teorie, nu un fapt, numărul nu va conta câtuși de puțin în fața unui singur fizician care va susține contrariul, mai ales atunci când, la sfârșitul controversei, vă va demonstra că voi vă înșelați dându-vă, tuturor ălora 1000, un brânci de pe bloc.