Vasile Stângă: „Târgu Jiul e un oraş ideal pentru sport”

Echipa de handbal Energia Pandurii are privilegiul de a fi pregătită până în vară de antrenorul echipei naţionale de handbal a României. Vasile Stângă a obţinut acceptul oficialilor FRH de a mai pregăti până în vară echipa gorjeană pentru a duce la bun sfârşit munca începută la Târgu Jiu cu un an în urmă. Atunci când a fost numit pe banca Energiei Stângă avea de luptat pentru salvarea de la retrogradare a echipei dar sezonul acesta echipa din Târgu Jiu şi-a propus mai mult, calificarea în cupele europene. Iar pentru viitor Stângă avea obiective mai îndrăzneţe pentru Energia Pandurii cu care ar fi dorit atacarea titlului de campioană.

Antrenorul handbaliştilor din Târgu Jiu a fost desemnat la finalul săptămânii trecute antrenorul anului în Gorj. Premierea a avut loc la premiile Gorj nr. 1 organizate de Antena 1 Târgu Jiu, tehnicianul handbaliştilor fiind nominalizat de reprezentanţii presei sportive şi votat de telespectatorii care au apreciat munca sa cu echipa de handbal din Târgu Jiu în anul 2009. Alături de Vasile Stângă au mai fost nominalizaţi antrenorul echipei locale de baschet, Theo Evans, precum şi antrenorul emerit de atletism Ion Bură. Vasile Stângă nu a putut fi prezent şi premiul a fost ridicat de antrenorul secund al Energiei, Mircea Bedivan.

„Am stat o viaţă în handbal, la asta mă pricep!”

Născut la  21 ianuarie 1957, la Hunedoara, Vasile Stângă a fost unul dintre cei mai mari handbalişti ai României. Ca jucător Stângă are un palmares de invidiat.

A jucat handbal de performanţă la Steaua timp de 12 ani, între 1977 şi 1989, a câştigat 11 titluri de campion şi a disputat finala Cupei Campionilor. A antrenat Steaua, HCM Constanţa iar în prezent este antrenor la Energia Pandurii, recent fiind desemnat antrenor al echipei naţionale masculine. Tehnicianul mărturisea recent că este îndrăgostit de oraşul de pe Jiu unde principala sa preocupare rămâne tot handbalul: „Îmi place Târgu Jiul, oraşul dar şi echipa, e o atmosferă bună aici. E un oraş ideal pentru sport şi nici nu ai avea că să faci altceva. Eu nu pot avea alte preocupări decât handbalul iar la Energia văd că se vrea performanţă în handbal.”

Propus la un moment dat pentru a prelua şi funcţia de preşedinte al Federaţiei de Handbal, Vasile Stângă a declarat că preferă deocamdată antrenoratul unei munci de birou: „Nu e momentul să mă gândesc să aleg o muncă de birou sau altceva pentru că mai vreau să antrenez vreo doi sau trei ani şi după aceea mă las“. Stângă spune că nu va pleca însă din sport nici după ce se va lăsa de antrenorat pentru că nu are cum să fac altceva: „Am stat în handbal o viaţă întreagă şi la asta mă pricep cel mai bine. Mai stau deocamdată la Energia, am semnat pe un an de zile cu echipa aceasta şi vreau să continui. Vrem să avem rezultate bune cu echipa şi să mergem într-o cupă europeană”.

Vizualizări: 99

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: