Zăpadă de un metru la Rânca

Ninsoarea din ultimele zile a făcut ca stratul de zăpadă de la Rânca să măsoare aproximativ 1 metru. Pârtiile din staţiunea gorjeană se numără printre cele bune pârtii de schi din ţară. “În acest week-end sunt condiţii excelente pentru schi. Noaptea trecută stratul de zăpadă a crescut cu aproximativ 15-20 cm. În prezent, acesta măsoară 90-95 cm. Pe alocuri stratul depăşeşte un metru din cauză că a bătut vântul şi a împrăştiat zăpada”, a declarat Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Salvamont Gorj. Stratul consistent de zăpadă reduce numărul accidentelor pe pârtii din cauză că atenuează şocul căderii.  La Rânca funcţionează două pârtii de schi pentru avansaţi şi o pârtie pentru începători. Chiar dacă le suplimentează veniturile, zilele cu ninsoare sunt zile grele pentru administratorii celor trei pârtii care sunt nevoiţi să taseze zăpada în permanenţă. Astăzi, vor urca la Rânca aproximativ 10 salvamontişti pentru a asigura permanenţă în perioada weekendului. „Dacă în restul săptămânii permanenţa este asigurată de câte doi salvamontişti, pe schimb, în week-end permanenţa este asigurată de 6-10 persoane. Dintre acestea, doi sunt salvamontişti angajaţi, iar restul sunt voluntari instruiţi şi dotaţi cu echipament pentru operaţiunea de salvare”, a mai precizat Sabin Cornoiu.

Vizualizări: 88

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: